Îl vom vedea pe Ştefan
Autor: George L  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 17/02/2008

Mai sus decât cupola transparentă
Şi de lucrarea-ntregi constelaţii
Există o lume –n patria cea sfântă
Unde se poate-ajunge doar prin graţii

Acolo-s cedrii mari ai biruinţei
Înaintaşii ce s-au dus demult.
Care au suferit pentru credinţă
Îi vom vedea acolo-n cerul sfânt,

Îl vom vedea pe Ştefan în durere
Privimd spre cer cînd petrele lovea
Dar El primi din cer o mîngâiere
Văzândul Pe Isus cum îl chema.

Iar Pavel ce a fost în închisoare,
Cu trupul lui zdrobit pentru credinţă
Zăcea în noaptea rece fără soare.
Dar duhul lui, mergea spre biruinţă.

Şi Petru va fi-acolo în splendoare
Pomul puternic cel de ne-învins.
În suferinţă fiind, ştia că moare,
Dar Duhul lui, n-a putut fi atins.

Dar mai presus de cei puşi pe o filă
Care-au ajuns acolo în mărire
Mai sus de eii e unul ce-are milă
E Mielul Cel venit din strălucire.

El a venit din cer cu-n preţ de sânge
Pentru a salva pe-acela păcătos;
Să-i caute pe acei ce-n duh mai plânge
Şi să-l ajute pe cel nevoios.

Adus-a El mesajul mântuiri
La cei ce în păcat sunt cufundaţi
Sa dat ca jertfă Regele iubiri
Pe nume noi în cer să fim chemaţi.

Să locuim cu El eternitatea
Sus în palatul plin cu nestemate
Acolo, vom găsi noi libertatea
În ţara unde nu mai este moarte.

Îi vom cânta la marea sărbătoare
Îl vom vedea în marea lui splendoare.
Ne vom plimba pe străzi de diamante
Şi vom intra cu Domnul în cetate

5-26-2003gl
















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1055
  • Export PDF: 5
  • Recomandări email: 1
Opțiuni