DIN TACERE

Ce sens e-n toate-acestea ? ce rost mai poti percepe ?
s-ador singuratatea e de neconceput...
Un simtamant pe care nu cred ca-l poti pricepe:
Sa am in jur: pesti,...alge,... sa-mi tina de urat.

Sub apa e tacere ; acolo e mai bine.
Sub apa Marii Negre voi locui un veac
Si foarte rar si rece ma voi gandi la tine
Si-atuncea voi ucide toti pestii care tac.

Invesmantata-n alge si in singuratate
Amfibiana rece voi deveni de-acum
Si voi afla sub mare lumi neelucidate
Si-n umbra muta-a marii eu voi fi doar postum.

Ca-ntr-un imens acvariu eu viata mi-o voi trece
Si nu ma voi mai teme nici de furtuni sau ploi
Si-atunci imi voi da seama ca valul vesnic trece
Si ca tu niciodata n-ai dorit sa fim doi.

Voi detrona tacerea, caci eu voi fi tacere
Acolo, in adancul ocean al nimanui
Voi trai pururi clipa eterna de durere
Cand vor veni in gandu-mi, dragi ochii tai caprui

Si-atuncea, peste tine, cadea-va multa apa
Din cer... sau din adancuri,... –nici logica nu am !-
Sau poate din oceanul ce sufletul mi-adapa ...
Sau poate din izvorul de dor care eram.

Voi fi o adiere ca briza unei mari
Si-atunci ma voi lovi cu tampla-ncet de stele
Si-atunci voi pierde gustul eternei asteptari
Si-n mare am sa-’nec nelinistile mele.

Tacere e-mprejuru’-mi ; tacere sunt chiar eu !
Singuratatea vietii-mi cum marea se uneste.
De-acolo, din tacere, te voi iubi mereu
Precum adancul marii tacerea si-o iubeste.


Elena M.
3 nov. ’86