Te sfătuiește cu Hristos
Autor: Nichifor Nicu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Nichifor in 28/01/2024
Te sfătuiește cu Hristos
autor: Nichifor Nicu
28/01/2024. ora: 11/40

Când toți privesc la ce-i afară
Și caută ce-i trecător
Tu nu uita că-n sfânta țară
Te-așteaptă un Mângâietor.

Când toți lovesc nedrept în tine
Și-ți spun că ești un om pierdut
El nu te lasă de rușine
El este Domnul tău, ți-e scut.

Și chiar de toți se-ascund de tine
Și fug din calea ta mereu
Tu nu uita, la greu și bine
Îl ai pe Sfântul Dumnezeu.

Și chiar de n-ai avea pe nimeni
Tu nu ai pierde-ai câștiga.
Că Dumnezeu va fi cu tine,
Va fi mereu de partea ta.

Tu nu te-ndepărta de cale
Rămâi statornic în credință
Și chiar de toți te-mping la vale,
În Domnu-avea-vei biruință.

Tu mergi-nainte, cântă, spune
Despre Hristos și mântuire
Și lasă-i pe cei răi s-adune
Doar pleavă-n vânt și amăgire.

Te sfătuiește doar cu cerul
Cu Dumnezeu și cu Hristos.
Mai bate-l cât încă-i cald fierul
Și-adună spice bucuros.

Acesta-i cel mai mare har
Și n-avem drept să obosim
Să fim pentru pierduți un far,
Să fim și noi un Onisim.

Să mergem, dar, toți înainte
Să Îl vestim pe-al nost Hristos.
Și dacă diavolul ne minte
Să nu îl credem, nu-i de folos.

Să cred și eu și tu să crezi
În Dumnezeu și în Scriptură
În lume tu să nu te pierzi,
Iar eu, să nu mă zbat în zgură.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 221
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni