Să-mi dai al vorbirii har!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu fața spre Dumnezeu  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 15/01/2024
Să-mi dai al vorbirii dar!


De-aș putea să aduc la Tine
Pe cei dragi ce mi i-ai dat,
Mi-ar părea că-i foarte bine,
Tată scump și minunat.

De aș putea spune frumos,
Să-mi dai al vorbirii har,
Zilnic Te-aș vesti Hristos,
Căci îmi doresc acest dar.

Ca să știu să abordez,
Orice om ce-l întâlnesc,
De jertfă și de botez,
Cu oricine să vorbesc.

Să n-am limba încleiată,
Gura mea să Te vestească,
De a Ta jertfă minunată,
Tuturor să le vorbească.

Ca să afle orișicine,
Prin ce chinuri ai trecut,
Să înțeleagă și mai bine,
Darul sfânt ce L-ai făcut.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 241
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni