Florile de Crin
Autor: George L  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 08/02/2008


Crescut-am printre florile de crini
Fiind şi eu o floare-nmiresmată!
Plantată sunt pe-al ceruului grădini
Şi port cu mine O lume prea-înaltă.

Am fost plantată chiar de Grădinar.
Ce mă-ngrişeşte cu mare tandreţe!
Mă curăţeşte de orce lăstar
Ce vrea s-o ia pe căile răzleţe.

El e iubirea dragostei dintâi!
Pe care-o port în peptul meu mereu
El, e la patul meu, la căpătâi,
Şi-mi spune, c-a murit în locul meu.

El, m-a creat atât de minunată
Şi a dechis în mine un izor.
E un izvor al dragostei curată
Ce curge pentru-al meu Mântuitor.

Iar ochii Lui, sunt ca şi două stele,
Ce strălucesc în clipa înserări!
Pătrunde-adânc în rostul vieţi mele,
Mă umple-apoi, cu razele iubiri!

El îmi vorbeşte-ntruna de iubire
Şi de o nuntă care o să vină!
A coborât din cer din strălucire
Să-mi pună El inelul Lui pe mână!

M-am logodit, şi-aştept cu nerăbdare!
O zi în care iar ne vom vedea!
Şi împreună vom zbura spre soare;
În ţara unde ne vom bucura.

O ce frumos este iubitul meu;
E mai frumos ca cedri din Liban.
Privesc la EL şi-mi umple pieptul meu
Cu dorul după noul Canaan.

Iubitul meu e dintr-o altă lume
Ce-i dincolo de-acesta orizont;
El tot mereu în inimă îmi spune!
Căci ne vom întâlni cât de curând.

Şi-acum iubirea mea, ce-a dintre stele!
Din care curg izvoare nencetat.
Revarsă-ţi apa dragostei la vale,
Să pot gusta eu haru-ţi minunat.

Cu Tine vreau să fiu eu veşnicia
Purtând pe cap al cerului cununi.
Şi împreună ne vom bucura
Nedespărţiţi, uitând de-aceste lumi.

Doresc să fiu Isus la pieptul Tău
Să pot să-ţi spun ce mult eu te iubesc!
Mă-nalţ spre cer pe-un arc de curcubeu
Căci veşnic vreau cu Tine să trăiesc.

1/23/2006 8:05:56 AM gl


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1304
  • Export PDF: 5
Opțiuni