Ieremia 2

Mustrarea poporului

Cuvântul Domnului, a venit la mine zicând:
-Du-te strigă la urechile, Ierusalimului
Mi-aduc aminte, de frumusețea lui
De iubirea când erai logodită, altădat
Când mă urmai în pustie
Într-un pământ nesemănat,
Chiar în acel pustiu, pământ
Pentru Domnul Israel, era sfânt;
Din cele dintâi, roade ale sale
Cei care mâncau
Se făceau vinovați,
Nenorocirea venea, într-un negru veșmânt,
Încât pe mulți, îi băga în pământ
Ascultați, cuvântul Domnului
A lui Iacov casă,
Încât acum, de nimic nu vă pasă
Ce nedreptate au, găsit în mine
Ai voștri părinți,
De s-au depărtat de mine
Și-au ajuns, un nimic.
Părinții voștri, devenit-au monștri,
Și nu s-au întrebat
Unde e Domnul, care ne-a diriguit
Și ne-a scos din casa robiei? ! ...
Temutul Egipt! ! ...
Un ținut plin de gropi, secetă și deșerturi,
Pământul, umbrei morții
Ce l-au trecut cu toții,
Am ajuns, în Egipt
Acest pământ nelocuit,
Și numaidecât părinții voștri au cârtit
Și m-au părăsit...
V-am adus într-o țară, plină de soare
O țară bogată și roditoare,
V-am dat-o, ca să-i mâncați rodul
Și bunătățile,
Dar ați venit, și-ndată
Voi ați făcut-o necurată,
V-ați luat, după lume,
De Mi-ați făcut moștenirea, o urâciune.
Preoții n-au întrebat unde Sunt
Ei păzitori ai legii,
Cărora le-am fost scut,
Și nici, nu m-au cunoscut
Păstorii numaidecât,
S-au răzvrătit,
Proroocii s-au prostit
Prin Baal au prorocit,
Lucruri fără rost, lucruri de nimic
Deaceea, vă aduc război
Și mă voi certa, cu fiecare din voi! ! ...
Și fiindc-au ajuns, niște monștri
Mă voi certa cu fiii fiilor voștri! ! ! ...
Treceți Ierusalim, în insulele Chitim
Trimite-ți, la Chedar
Și uitați-vă că acolo
Nici nu și-au, închipuit măcar...
Și-a schimbat vreodată, un popor dumnezeii
Măcar că ei
Nu-s măcar Dumnezei? ? ! ...
Poporul meu, pe degeaba,
Și-a schimbat Dumnezeul și slava
Fiind, necredincios,
Face ce nu-i de folos,
Mirați-vă ceruri și vă-nfiorați în taină,
Și vă-ngroziți de mare, durere și spaimă
Căci poporul Meu, poporul Iudeu
A făcut două rele,
M-au părăsit pe- Mine-Izvorul apelor Vii,
Și au săpat, puțuri crăpate,
În care apă nu stă,
Nici la pășuni, nici în vii.
El, e un rob cumpărat
Întreabă Bunu-Mpărat,
Sau e născut în, casă mai degrabă
Atunci de ce a ajuns, de pradă? ! ? ...
Niște pui de lei, au mugit împotriva lui
Pustiind țara Israelului...
Au pustiit-o din zori,
Au ars cetățile, ce-s, fără locuitori
Ați făcut și-ați dres
Lucruri de ne-nțeles,
Nof, îți va zdrobi creștetul,
Nof și Taphanes
Lucrul acesta singur, l-ai gătit
Când pe stăpânul, Domnul l-ai părăsit
Și acum nu, fi pripit
De ce vrei iar să, te-ntorci în Egipt? ...
Cum pripită e foamea, copilului
Vrei să bei, iar apa Nilului?
De ce vrei, să mergi in Asiria
Să bei apa fluviului.
Tu singur, te pedepsești
Prin răzvrătirea și răutatea ta,
Și vei ști și vei vedea, cât de rău e
Să-l părăsești pe Stăpânul tău Yehova...
Și vei vedea, că nu-i bine
Să nu ai nici-o frică de Mine
Cum ai putut,
Jugul ți l-ai, sfărâmat mai demult
Ți-ai rupt legăturile, decis
Nu vreau să slujesc, Ți-ai zis,
Ești vinovat, că te-ai prostituat
Pe orice deal înalt,
Și sub, orice copac, verde
Acolo te-ai întins,
Și te-ai destrăbălat,
Și Eu te plantasem, ca o vie, aleasă
Dintr-o sămânță, cu totul credincioasă
Cum te-ai schimbat, înaintea Mea,
Într-o mlădiță degenerată, ce provine
Din oricare din viile străine! ! ...
De-a ta curvie, de te-ai spăla cu leșie
Și cu multă sodă dacă vei da,
Nelegiuirea, ta, va rămâne
Scrisă veșnic, înaintea Mea! ! ...
Cum poți spune”după Baali, nu m-am dus
Și cu ei, nu m-am întinat”
Te-ntreabă, Dumnezeul Cel Preaînalt
Privește-ți urma, pașilor în vale
Dromaderă grăbită, pe cale
Măgăriță sălbatică, deprinsă cu deșertul
Gâfâind în aprinderea, patimei ei
Și cine atunci poate fi” deșteptul”
Ce se opune acestei ispite, a ei? ? ...
Și zice degeaba, iubesc străinii și
După ei vei mă voi duce,
Cum se rușinează hoțul prins în faptă
Așa sunt și cei, din casa lui Israel
Proroci, preoți, împărații și căpeteniile la fel,
Ei lemnului zic mereu:
-Tu ești tatăl meu! ...
Și pietrei tot așa:
-Tu ești mama, mea!
Și-am recunoscut, că tu m-ai născut
Unde sunt, dumnezeii tăi
Steaua Caivan și zeul Sacut,
Să-ți fie și-n ziua necazului,
Apropiate, ca ele să te scape
Căci Iuda, câte cetăți ai tu
Atîți Dumnezei, îți sunt tabu
Pentru ce vă certați cu Mine
Ca niște cocoși? ? ! ...
Toți ați fost,
Mie niște, necredincioși.
Degeaba v-am lovit, copiii
Că n-au înțeles mustrarea,
Sabia voastră, prooroci a ucis
Sunteți niște blestemați,
Mi-am zis
Își uită fecioaraopodoabele
Sau mireasa găteala,
Dar poporul Meu, are alți dumnezei
Pe mine, M-a uitat demult și umblă
Demult după ei. .
Cât de bine îți, întocmești
Calea să ajungi, la ce tu iubești! ...
Chiar și la căile nelegiuirii, ajungi,
Pe poalele hainei, porți, sângele nevinovaților
Și chiar al, unor prunci.
Și zici îndat:
”-Da sunt nevinovat”
Dar voi intra la judecată, cu tine
Cel, pe care Eu l-am zidit
Pentru că zici”N-am păcătuit.”
De ce atâta grabă, să-ți schimbi
Drumul și firea,
Din Egipt, îți va veni pieirea
Așa cum ți-a venit din Asiria...
Moldovan Pavel
28.12. 2023.
Alba Iulia