O, ce bucurie sfântă!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Darul fără plată  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 20/12/2023
O, ce bucurie sfântă!

O, ce bucurie sfântă,
Astăzi un Prunc a venit!
Îngerii din ceruri cântă,
Cântă cerul infinit.

Pe pământ e bucurie,
Pace multă, fericire,
Peste tot e armonie,
Înțelegere, iubire.

Printre boi și dobitoace,
S-a născut Pruncul ceresc.
Îngeri din cer vin încoace,
Înspre pământ se grăbesc.

Se va naște Pruncul Sfânt
Care lumea va salva,
Va veni pe acest pământ,
El, măritul Mesia!

Domnul vieții S-a născut
Într-un loc îndepărtat...
Magii pe cer au văzut
Steaua care a marcat

Nașterea Lui minunată,
În staul, în sărăcie;
Prin El lumea e salvată,
Vom trăi în veșnicie.

Întreg cerul Îl așteaptă
Pe măritul Salvator,
El, ce aduce calea dreaptă,
Marele Mântuitor!

S-a întrupat în om, să moară,
De păcat să fim iertați;
Ne-a dat viața, o comoară,
La ceruri să fim salvați.

Laude acum răsună,
Se aud în depărtări...
Mulțimea toată se adună,
Îi dă slavă prin cântări.

Căci e bucurie mare,
Împăratul a venit,
Viață dă la fiecare,
Salvatorul cel iubit.

Pruncul cel micuț, Isus,
Care în lume a venit,
Să ne ducă la cer, sus,
Lângă Tatăl Său iubit.

Amin

Câmpia Turzii, 20 decembrie 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 812
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni