Temător sunt, Domnul meu!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Darul fără plată  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/12/2023
Temător sunt, Domnul meu!


Mi-e teamă și mă feresc
De ce ce-s setoși de sânge
Fug, fără să mă gândesc
Fiindcă inima îmi plânge

ÎI cer Domnului mereu
De ei, ca să mă ferească
Din calea mea pe cel rău
Mereu, să îl izgonească

Căci adesea mă pândește
Cu gând ca să mă lovească
Inima îmi perpelește
Mâna Sa, să mă păzească.

Tare strig și auzit
Vreau să fiu de Dumnezeu
Cei răi planuri au urzit
Și doresc să-mi facă rău

Să nu am nici o ieșire
De ei, ca să fiu zdrobit
Și lipsit de fericire
Să fiu aspru pedepsit.

Tu milă de ei, să n-ai
Domnul meu scump și iubit
Cu putere-n ei să dai
Rău să-mi facă, au voit

Răzbunare, vreau Părinte
Pentru tot ce mi-au făcut
Drumul înspre cele sfinte
Să-l facă, ei nu au vrut

Au vrut să mă nimicească
Să îmi pierd viața, au dorit
De pe drum să mă oprească
Și totul să ia sfârșit.

În rugă, mereu voi sta
Voi striga Doamne la Tine
Tu să vii în calea mea
Să te îngrijești de mine.

Ești turnul meu de scăpare
În care mă adăpostesc
Să ai milă și îndurare
Vreau în veci să Te slujesc.

Amin (Ps. 59)

Câmpia Turzii, 3 decembrie 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 258
Opțiuni