Te rog Tată dă-mi lumină!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Darul fără plată  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 25/11/2023
Te rog Tată dă-mi lumină!


Te rog Tată dă-mi lumină
Înțelept să fiu, merei
Scapă-mă de orice vină
În cer să ajung și eu

Nu vreau ca să fiu pierdut,
Prin lume să rătăcesc
Te iubesc atât de mult
Vreau la ceruri să trăiesc!

Vreau să îndrept a mea purtare,
Vreau să fiu pe placul Tău,
Tu, cel plin de îndurare
Uită tot trecutul meu,

De care mă rușinez
Căci mereu, îmi amintesc
Calea Ta vreau s-o urmez
Dumnezeule, ceresc.

Rele am făcut mulțime
Până când Te-am cunoscut
Dar de când Te știu pe Tine
Altă viață am avut,

La toate am renunțat
Care Ție nu-ți plăceau,
Eu pe toate le-am lăsat
Lângă Tine, vreau să stau.

Stăruiesc în rugăciune
Să mă umpli cu Duh Sfânt
Inima să mi-o pot pune
În vestire, în Cuvânt,

În tot ce împodobește
Credința, cugetul meu
Și în tot ce mă sfințește
Mare și bun Dumnezeu!

Nu lăsa în viața mea
Nici o umbră de mândrie
Dă-mi în tot lumina Ta
Călăuză să îmi fie

Să fiu demn când vei veni
Să mă duci la ceruri sus
În frumoase veșnicii
Lângă Tronul Tău Isus!

Amin

Câmpia Turzii, 24 noiembrie 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 298
Opțiuni