TREPTELE SPRE CASĂ
Autor: Ghinescu Adina-Cristinela  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Adina-Cristinela in 03/01/2008

Aud noaptea cum plânge,

Precum şi-al ei surâs...

Cu lacrimi ea mă unge

Şi lunec înspre vis.

 

Lumini de efemer

Dintr-un boem trecut

Mi-au dăruit mister,

Când eu nu l-am cerut.

 

Am învăţat, uitând, să fiu...

Când peste ape, timp şi piatră

Mă contopeam în ruginiu,

Născut din viaţă egolatră.

 

Printr-un sfârşit începem iar...

Destinul scris printre inele

Pe-acest pământ darnic şi-avar,

Ne poartă iarăşi înspre stele.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1370
  • Export PDF: 3
Opțiuni