Orice om, are preț mare!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La Tine-i nădejdea mea!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 07/09/2023
Orice om, are preț mare!


Caută ca să faci bine
Orișicărui om, de poți
Totul ce de tine ține
Nu mai sta, să te socoți

Binele, este primit
Chiar și de dușmanul tău
Fii înțelept, fii chibzuit
Și să nu îți pară rău,

Căci Isus le vede bine
Vei fii un om câștigat,
El, totul în seamă ține
Trecere, ai căpătat.

Și răsplata va veni
La momentul potrivit,
Tu, cununa vei primi
De la Cel drept și mărit.

Orice faptă neînsemnată
Dumnezeu, o va vedea
Tot El îți va da răsplată
El vede, inima ta.

Nu ești fără de păcat
Că nu-i om, să nu greșească
Însă Domnul te-a iertat
Și o să te răsplătească

Cu frumoasa veșnicie
Cu tot, ce ți-a pregătit
În a Sa Împărăție
Unde tu vei fi primit

Fii bun și fii răbdător
Cu acei din jurul tău
Chiar de nu-ți pare ușor
S-ajuți pe semenul tău

Îndrăznește și cutează
Ajutor, oricui să-i dai
Domnul tot recompensează
Lângă cel sărman, să stai

Fii empatic, fii milos,
Orice om mult prețuiește
Toți suntem ai lui Hristos
Căci El pe toți ne iubește

Vrea cu El să moștenim
În Împărăția Sa
Veșnicia s-o trăim
Slavă săi dăm, pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 7 septembrie 2023

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 525
Opțiuni