Iubeste ca Iisus




Flămând şi gol şi fără adăpost,
stă un copil pe străzi cerşind.
Plăpând şi trist şi fără rost,
pierduţi în gol, ochii nu-i plâng.
Şi indiferenţa celor mulţi...
i-aruncă nişte bani mărunţi
alături de dispreţul lor.
Dar el... ar vrea căldura sufletelor lor.

Mânaţi de griji şi îmbuibări,
mulţi trec ades nepăsători.
Copilul se loveşte-n zid căutând milă,
întinde mâna cu-n surâs amar, umilă.

Isus s-ar opri, pe lângă copil n-ar trece.
El s-ar aprinde, căci e foc, nu apă rece.
Cu blândeţe l-ar lua şi rănile i le-ar tămădui.
Şi copilul ar afla... ce-nseamnă a iubi.
Iubeşte soră, frate, cum Isus ne iubeşte,
la acei copii ai străzi... te opreşte.
Deschide-ţi inima cu blândeţe...
şi-alungă tristeţea de pe-alor feţe.

Să ne unim în rugăciune şi lucrare,
să facem ceva pentru ei, nu putem sta în nepăsare,
Isus n-a trecut pe lângă noi nepăsător,
s-a îndurat şi ne-a dat iubire de nemuritor.

Iubirea Lui în viaţa noastră să se oglindească,
mila orice, piedică, greutate să biruiască.
Grija noastră să fie, facerea de bine,
să ştergem lacrimi şi suspine,
s-aducem zâmbetul pe faţa celor în suferinţă,
să-L descopere pe Isus prin credinţă.

Pentru copiii fără adăpost, o casă...
un loc cald... primitor... şi o masă.
în unitate chiar puţin cu puţin, am putea,
să le oferim sprijin cu toată dragostea.

Mila... doar spusă: „-Mi-e milă", neaplicată...
e o vorbă goală, e o stană de piatră.
Privind doar cu milă, fără să te doară,
iubirea ta... e amăgire... e apă chioară...

Nu potoleşte setea celor însetaţi,
şi nici foamea celor înfometaţi.
Nu dă adăpost celui, ce n-are unde dormi.
Învaţă-ne Doamne... să ştim a iubi!
Fă peste întunecime, să răsară lumina...
De dragoste divină să vibreze inima,
Să-înflăcăreze mila... facerea de bine,
Ce Te slăvește Doamne, pe Tine.

Amin!