Psalmul 119 b (v. 33-62)
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de danielhozan in 12/06/2023
Psalmul 119 b (v. 33-62)

Învață-mă o Doamne, cât mai bine
Cărarea Ta, pe care m-am pornit
Cu-orânduiri venite de la Tine
Să pot s-o țin mereu pân’ la sfârșit

Pricepere să-mi dai, te rog Părinte
Ca să păzesc întruna Legea Ta
Să-mi umple pe deplin întreaga minte
Și să o țin din toată inima

Mereu pe a poruncilor cărare,
Ce-mi place mult, să mă povățuiești
Spre-a Tale-nvățături dă-mi aplecare
Iar de câștig mârșav să mă ferești

Abate-mi ochii de deșertăciune
Și-nviorează-mă în calea Ta mai bine
Îți împlinește-a Ta promisiune
Făcută-acelor ce se tem de Tine

O Doamne depărtează de la mine
Ocara ce mă-nfrică-așa cumplit. .
De bunătate sunt întruna pline
A Tale judecăți de neclintit

Și iată dar, doresc cum se cuvine
A Tale dragi porunci să le-mplinesc
Și-așa precum cum cerută e de Tine
Neprihănirea fă-mă s-o trăiesc

Să vină-a Ta-ndurare peste mine
Și-a Ta făgăduită mântuire
Și voi răspunde, căci mă-ncred în Tine,
Celui ce-mi dă mereu batjocorire

Și nu-mi lua de tot, o Doamne Sfinte
Cuvântul adevărului din gură
Cîci eu nădăjduiesc mereu fierbinte
În ale Tale judecăți ce-ndură

Păzi-voi legea Ta întotdeauna
Și pe vecie Doamne, necurmat
În locul larg eu voi umbla întruna
Căci caut legea Ta cu-adevarat

Voi spune pretutindeni. . și-n palate
‘Nainte la-mpărați eu voi vorbi
De-a Tale-nvățături ce-s minunate
Și-al meu obraz deloc nu-mi va roși

Mă desfătez cu mâinile întinse
Spre-a Tale dragi porunci ce le iubesc
Și-adânc dorința-n mine se aprinse
La-a Tale-orânduiri să mă gândesc

Adu-ți aminte de făgăduința
Ce-a fost de Tine robului Tău dată
Tu m-ai făcut să-mi pun în ea credința
Iar eu mi-am pus în ea nădejdea toată

Aceasta-i mângăierea-adevărată
Prin orișice necaz ce-mi stă în față
A Ta făgăduință minunată
Mereu mă scapă și-mi dă iarăși viață

Niște-ngâmfați batjocuri î-mi aruncă
Dar eu la-aTale judecăți gândesc
Eu nu m-abat de la a Ta puruncă
Și Doamne-a Tale mângâieri primesc

Mânie-aprinsă-mi vine ca vârtejul
Când văd pe-acei ce Legea-Ți părăsesc
A Tale-orânduiri îmi sunt prilejul
Să cânt în casa unde pribegesc

Și chiar și noaptea îmi aduc aminte
De Numele Tău Sfânt când mă trezesc
Așa mi se cuvine Doamne Sfinte
C-a Tale dragi porunci eu le păzesc

Ca să păzesc cuvinele-Ți slăvite
O spun, o Doamne, este partea mea
Cum mi-ai promis, a Ta milă-mi trimite
Te rog acum, din toată inima

Spre-nvățătura Ta-mi îndrept piciorul
Când la a mele căi adânc gândesc
Și fără preget, mă grăbește dorul
Sprea-a Tale dragi porunci să le-împlinesc

Cei răi cu multe curse mă-nconjoară
Dar nu uit Legea Ta cea înțeleaptă
La miezul nopții eu Te laud iară
Pentru-a Ta judecată ce e dreaptă


02/19/2023 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 288
Opțiuni