Fii gata de zbor!
Autor: Alexandra Flămînd  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lenuta.flamind in 06/06/2023
Puțin, puțin a mai rămas din noaptea grea de-așteptare
Și în curând surori și frați își vor lua zborul către soare.
De-aici de pe pământ de jos biserica sfântă se va -nălța
Când toate se vor împlini, când trâmbița în zori va suna.

Vegheați să nu vă prindă somnul, Domnul vine încurând!
Să nu fiți amăgiți de nici un duh străin, amăgiți nicicând!
O dac-ați ști cât de aproape e-al tău Mântuitor să vină…
N-ai sta acum în nepăsare când Domnul vrea să fii lumină.

Puțin mai e și vine Domnul Isus, în fața Lui atunci vei sta
De L-ai slujit cu pocăință, la dreapta Lui te va chema…
Dar dac-ai fost creștin de formă și pe Isus nu L-ai iubit
O, vai! Vei fi dat de rușine și de Isus Tu fi-vei izgonit!

Creștinu-adevărat îl are pe Dumnezeu mereu în viața lui
În orice zi cu El pășește și se încrede deplin în brațul Lui
El are bucurie-n suflet că-i mântuit, de El răscumpărat
Îngenunchează cu sfială cu inima, gândul și sufletul curat!

Acel ce-așteaptă cu nerăbdare, să vină Isus Mirele iubit
Nu pierde vremea în zadar, cu lucrurile rele, de nimic
Pe el îl vezi la rugăciune, cu lacrimi fața e brăzdată…
Căci el se roagă pentru toți, iubește, iartă cu inima curată.

El se încrede în Dumnezeu, nadăjduiește din toată inima
El știe că-i al Lui copil iubit și de grijă El îi va purta,
El nu-și ia vorba înapoi niciodată de-o juruință a făcut
Și nu privește înapoi, căci Domnul este pururi a lui scut.

Acel ce se numește fiu, copil al Dumnezeului Preaînalt
E blând și bun, e milostiv și are inima și sufletul curat.
El nu urăște pe-al său frate, el iartă totul, prin Isus
Acoperă orice greșeală, nu urăște, nu bârfește pe ascuns.

În fapte bune și-n sfințire e-ntotdeauna un bun roditor
Dar nu se laudă nicicând, lauda lui e Domnul Domnilor
În odăiță-n taină el se roagă, pentru-ntreaga adunare
Și suferă cu cei ce plâng și trec printr-o-ncercare mare.

El e-nsoțit de Duhul Sfânt în orice face sau ce spune
Ascultă tot ce-i spune Domnul și-n ascultare El rămâne
El e pătruns de-a Lui iubire, se vede atât de mic pe el,
Și-L vede mare doar pe Domnul, Isus Hristos, Emanuel!

Așa e omul modelat de Duhul Sfânt deplin transformat
N-ai vrea să fii și tu așa, n-ai vrea să fii un om bogat?
Fii gata pregătit de zbor, să nu rămâi aici plângând amar
Căci Domnul Isus plin de slavă pe pământ veni-va iar.

Vor plânge mulți cu remușcare, dar fi-va prea târziu,
L-au ignorat pe Dumnezeu, pe Cel ce-i pururi viu…
Ei au lucrat dar lucrul lor ce-a fost în taină-nfăptuit
În ziua judecății drepte, de Domnul a fost descoperit.

Căci nu există aici sub soare, nici un lucru, care e făcut
De Dumnezeul nostru mare, să nu fie de El cunoscut.
De ce vrei oare să te saturi cu gândul că nimeni nu știe
A tale fapte, a tale vorbe, le știe Domnul în veșnicie

În ziua mare-a judecății cum vei răspunde lui Isus,
Dacă n-ai fost un credincios, al Domnului rob supus
Primește azi învățătură, Isus Hristos e gata a ierta,
De-L lași pe Domnu-n viața ta, El mântuire îți va da!

De vrei să pleci cu-a Lui mireasă, vino în fața Lui
Cere-I iertare și vei fi mântuit, un copil al Domnului,
Ascultă vocea ce-ți vorbește, salvează-ți viața, acum,
Să fi și tu la nunta Sa, căci Isus vine este chiar pe drum!

Încă puțin și toți ai Lui vor părăsi pe veci pământul
Ei vor fi fericiți mereu, așa ne spune chiar Cuvântul!
Mai e puțin și s-a sfârși și alergarea noastră toată,
Un pas mai e până la Isus și până la a Lui răsplată.

Ce bucurii vor fi atunci pentru toți cei răscumpărați
Vor izbucni cântări cerești cântate de toți cei salvați
Căci nu e bucurie aici în lume să poată fi pusă alături
Cu bucuria de-a fi sus lângă Isus acolo-n slavă-n ceruri.

Dar vai ce plânsete și bocet, ce remușcări, groază mare
Va fi pentru acei pierduți care-au căzut din ascultare
Dar lacrimile și durerea și chinul, fi-vor în zadar
Căci Mirele a-ncuiat ușa, s-a terminat marele har.

Ar vrea o clipă să-și întoarcă timpul filele-napoi…
Dar nu va mai fi speranță și-or rămâne triști și goi,
Căci avut-au pe pământ șansa, timp să se pocăiască
Dar au părăsit pe Domnul pentru slava cea lumească.

Vine Domnul curând pe nori, deșteptați-vă din somn,
Să fiți gata de plecare, vine-al nostru mare Domn!
Poate-i ultima strigare, poate vine chiar la noapte
Pocăință cere Domnul, credeți, lucrați cu dreptate.

Nu vă înșelați amarnic, s-ar putea să fie prea târziu
Sunteți gata de plecare? Vine Cel ce-i pururi viu!
Sunteți gata să plecăm sus în cer la al nostru Tată
Toate-s pregătite acum, El cu drag în prag ne-așteaptă.

Cei sfințiți, ce-aveți în inimi, pe Isus Hristos Mesia
Spune-ți astăzi cu tărie, vine Domnul Isus, Mântuirea!
Maranata, vine Domnul, fecioare ieșiți în întâmpinare!
Îmbrăcate-n haine albe, pregătite să fiți gata de plecare!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 430
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni