Sunt mesager
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Fascicol de lumină  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de fidelitate in 05/06/2023
Referințe
SUNT MESAGER

Picuri de smaralde au șters păcatul,
Când pentru mine a murit Împăratul.
Sunt mesager din firul ierbii plin de rouă,
Peste care bucuria învierii, pace plouă.

De spaima morții nu mă mai înfior,
Duhul Sfânt mi-e veșnic ajutor.
Iubire fără de margini m-a învăluit,
Prin harul, ce mântuire mi-a dăruit.

Pasul Lui prin vale mi-a croit o cale,
Cu iubire m-a cuprins în brațele Sale.
Rugăciunea fierbinte se ridică măiastră,
E cheia ce deschide a cerului fereastră.

Valea e adâncă, cerul e mult prea sus,
Cu dragoste mă conduce Slăvitul Isus.
Și munți de durere nu mă pot opri,
Oricât de mult drumul s-ar înăspri.

Sunt mesager al Celui ce S-a jertfit,
Să-ți dezvălui, cât de mult te-a iubit.
Vreau să simți și tu iubirea minunată,
Ce-n jertfa pe cruce, ți-a fost dată.

Lasă în inimă sfințirea să pătrundă,
Să urci și tu pe-a iubirii eterne, undă.
Hainele să-ți fie spălate în Sânge Sfânt,
Să-L întâlnești pe El, cât ești pe pământ.

Înțelege azi, că Lui și de Tine îi pasă,
Nu mai e mult, revine să ne ducă Acasă.
Îmbracă azi haina suavă de Mireasă.
Și viața în sfințire va fi impetuoasă.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 269
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni