I-ai hrănit pe cei flămânzi!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ziua în care vei veni!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/05/2023
I-ai hrănit pe cei flămânzi!


Doamne gândul mi-e la Tine
Cum să fac, să Te întâlnesc?
Toate să le duc cu bine
Să înțelegi, cât Te iubesc!

Gândul meu departe zboară
Înspre cer, spre veșnicie,
Inima mi-o înconjoară
Cu o imensă bucurie.

Când simt Doamne mâna Ta
Peste mine-s, liniștit
Mă cutremur și aș vrea
Să fiu și mai pocăit,

Mai smerit, ascultător,
Să respect al Tău Cuvânt
Milos și îndurător
Cum ai fost Tu pe pământ

Când cu milă ai privit
La cei umili, suferinzi
Și pe toți i-ai lecuit
I-ai hrănit, pe ce flămânzi.

Adevăru-Ți aparține
Și dreptatea, e a Ta
Să rămâi Isus cu mine
Îndulcește viața mea

Să nu simt amărăciune
Când prin cuptor sunt trecut
Să răzbesc, să trec cu bine
Și să nu dureze mult,

Necazul și încercarea
Prin care trebuie să trec
Rugăciunea, alinarea
Ad-o Doamne, să-mi petrec

Zilele, în rugăciune
În cântări, să Te slăvesc,
Rămâi Domnul meu cu mine
Sunt al Tău și Te iubesc

Numai Tu-mi ești alinarea
Tu ești mângâierea mea
Stai cu mine, să fiu tare
Să am mântuirea Ta!

Amin

Câmpia Turzii, 28 mai 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 217
Opțiuni