Un imens ocean e lumea!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ziua în care vei veni!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 26/05/2023
Un imens ocean e lumea!


Un imens ocean, e lumea
Dar trebuie să-l traversăm
Dorim să vedem minunea
Pe care o căpătăm

Cerul, cu toți ni-l dorim
Și mândra Împărăție
Sus cu Domnul nost, să fim
Stăpâni peste veșnicie.

Inima noastră e plină
De a Sa făgăduință,
De mărirea Sa divină
În care avem credință!

Pregătiți să traversăm
Lumea cu a ei răutate
Lui Isus să ne închinăm
Căci fără El, nu se poate

Mântuirea ne va da
Și viața, fără de moarte
Toate le putem avea
Domnul veghează la toate

El, cel bun din cer venit
Care jertfă s-a făcut
El, cel sfânt fără sfârșit
Ne iubește atât de mult

Domnul cel sfânt ne iubește
Numai binele ne vrea,
Pentru cer ne pregătește
Pentru Împărăția Sa!

Ce a promis va împlini
Căci e bun și drept în toate
Și spre ceruri vom porni
Prin credință, tot se poate

Voia Domnului e mare
El spre cer ne va îndrepta
Și prin a Sa îndurare
Iertare, vom căpăta

Mântuiți cu toți vom fii
Cu păcatele iertate
Din inimă- L vom slăvi
Pe Cel viu, fără de moarte.

Amin

Câmpia Turzii, 26 mai 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 337
Opțiuni