În zbuciumul lumii ce ne înconjoară
Se-aude o șoaptă înceată.
E dulce, e caldă, dar abia auzită.
Te întrebi de-o asculți prima oară.

Te-apropii și-asculți, căci e sunet drag,
Demult auzit, dar uitat.
De lume și zbucium ești înfășurat,
Ca prin vis, ți-amintești ceva vag.

Te-apropii mai tare, dar asculți în grabă:
E vocea iubitului Tată!

Atunci, lumea pare de-odată mai vie
Și-ți spune: "Nu sta nici un pic!"
Te-aleargă în grabă, n-ai timp de nimic,
Dar zice că-ți dă bucurie.

Oprește-te-o clipă și vezi, unde alergi?
Spre Domnul sau pe căi lumești?
Căci zbuciumul lumii te-ndeamnă să uiți
Că tu încă poți să alegi.

În liniște-aștepți. Te-apropii și-asculți:
E vocea iubitului Tată!
E o voce caldă, și ți-e atât de dragă,
Nu vrei s-o mai uiți niciodată.