Pe cărarea de lumină
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ziua în care vei veni!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/04/2023
Pe cărarea de lumină!


Sângele-mi s-ar face râu
Suferința m-ar răpune
Totul mi-ar părea pustiu
Dacă Tu n-ai fii cu mine!

Ce m-aș face, de-ai uita
De supusul Tău creștin?
Grija lui, n-ai mai avea
Viața toată ar fi chin,

Dar Te am și Te păstrez
Mereu în inima mea
În Tine e al meu crez
Ție, ți-am dat inima.

Lumea este doar un vis
Care la moarte mă duce
Mă îndreaptă spre abis
Și credința îmi distruge

Dar mă îndrept spre mântuire
Pe cărarea de lumină
Căci doresc în fericire
Să văd fața Ta senină

Ca soarele strălucește
Fața Ta cea minunată,
Inima mea Te dorește
Tu-mi ești frate, Tu-mi ești Tată,

Tu, ești totul pentru mine
Aerul ce-mi dă suflare
Tu ești hrana ce mă ține
Mila Ta și a Ta îndurare

Să mă duci spre căi de vis
Spre a Ta Împărăție
În frumosul Paradis
Slava Ta, în veci să fie!

Ești atât de minunat
Doamne sfânt, ocrotitor
A mea viață ai schimbat
Numai Ție-Ți sunt dator

A Ta jertfă m-a salvat
Sus la ceruri voi trăi,
A mea inimă Ți-am dat
Veci de veci Te voi slăvi!

Amin

Câmpia Turzii, 28 aprilie 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 421
Opțiuni