Zece zile de consacrare
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de dinescuemilia in 20/04/2023

Ne-am adunat, așa cum am promis, la rugăciune,
Cu mic cu mare ruga spre Tine înălțăm,
Mă rog și strig cu disperare către Tine,
Pentru familii cu probleme și dureri sub care gem.
Satana este șmecher și lovește
În instituția ce chiar Tu ai creat
Familia, exact cum scrie în Cuvânt,
E prima instituție ce Tu ai binecuvântat.
Ajută-ne ca azi și-n săptămâna care vine
Familiei să îi predăm un loc mai special,
Să facem post, să cerem o minune,
Să ne vedem și noi căminul ideal.
Nu suntem sfinți, suntem murdari, Isuse,
Avem familia de trup departe de altar
De aceea facem post și rugăciune
Și ne unim în rugăciune cu speranță iar.
Nu vom ceda din rugă niciodată,
Satana-i șmecher, vrea să ne distragă,
Dar am promis și stăm uniți mână în mână
Nu doar o zi și nici o săptămână,
Ne vom susține toți în rugăciune,
Nu suntem sfinți, nu merităm minune,
Prin harul Tău și îndurarea-Ți mare
Lăsăm povara noastră din spinare,
Lăsăm la cruce tot ce am greșit,
Ne cerem scuze că nu am zidit,
N-am fost exemplu bun și demn de Tine
Din contră Te-am făcut chiar de rușine.
E săptămâna specială pentru noi
Și ne rugăm pentru familii ce au război,
Pentru familii unde nu e pace, ci e ură,
Strigăm în rugăciune din inimi sângerânde și din gură.
Venim cu îndrăzneală și cădem la cruce,
În noi totul e rău, nimic nu-i bun ca să putem aduce
Ca jertfă pe altarul Tău la rugăciune,
Dar stăm în rugăciune și așteptăm doar o minune,
Căci credem Doamne tot ce ai promis
Și știm că toți vom fi cu Tine-n paradis
Și vom cânta la marea de cristal
Și vom avea familia în dar.
Îți mulțumim că ruga noastră ne asculți,
Călcăm cu teamă și umblăm desculți
Că vrem să ștergi din viața noastră murdărie
Și să asculți această rugăciune închinată Ție.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 139
Opțiuni