Am nevoie de ajutor
Autor: Alex Prodan  |  Album: Spre cer  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 16/04/2023
Doamne am nevoie de ajutor,
Să pot trece mai ușor peste nor!
Peste ceața neagră care m-a acoperit,
Am nevoie să fiu mântuit.

Doamne drumul meu duce la vale,
Și am nevoie de iertare,
Întinde-ți mâna binecuvântată,
Căci am nevoie de viață.

Am nevoie ca Tu să vi,
Să mă ridici din nou pe temeli!
Să nu mă lași Domnul meu,
Ca să mă îndepărtez de Dumnezeu.

Doamne atâta am greșit,
Și recunosc căci am păcătuit,
Am întristat fața Ta,
Prin purtarea mea.

Ce mai pot să spun Doamne,
Căci parcă sunt în disperare!
Văd cum mă îndepărtez tot mereu,
De Tine Domnul meu.

Doamne atâta de mult am greșit,
Și îmi pare rău căci am păcătuit,
Dar mai iartă-mă o dată,
Mai iartă-mă Sfinte Tată.

Gura mea a rostit,
Vorbe murdare și am greșit!
Vorbe murdare am spus înaintea Ta,
Și am greșit cu lucrul acesta.

Doamne te rog nu mă lăsa,
Simt mare nevoie de Tine acuma,
Simt să vi în viața mea,
Am nevoie de Duhul Sfânt acuma.

Doamne diavolul m-a înșelat,
Recunosc m-a dat peste cap!
Atât de mult m-a făcut să păcătuiesc,
Și pe Tine să te întristez.

Nu îți întoarce fața Ta,
Am nevoie de ajutor acuma,
Unde să mă duc cu păcatul meu,
Dacă nu la Golgota la Fiul Tău.

Mai iartă-mă odată,
Am nevoie de a Ta viață!
Mai spală-mă odată Domnul meu,
În sfânt sângele Tău.

O Doamne eu cred căci m-ai iertat,
De păcatul ce l-am făcut degrab',
Crede inima mea,
Căci m-ai iertat acuma.

Da Doamne,
Știu căci am spus vorbe murdare!
Dar mai știu încă ceva,
Sângele Tău are putere acuma.

Cred din toată inima mea,
Căci ai iertat păcatul acuma,
Cred iubite Tată,
Căci ai spălat pata neagră de pe haină.

Și cred căci ai primit ruga mea,
De a mă ierta acuma!
Îți mulțumesc Doamne Dumnezeule mare,
Pentru marea Ta iertare.

Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 370
  • Export PDF: 233
Opțiuni