Un om sărman …

Un om sărman al străzii, se roagă pentru-o casă!
Nu ştie să rostească aceasta-n Infinit!
Și totuşi, o primeşte! E în sfârşit acasă,
Deşi e pus la treabă, cerşind necontenit!

Un alt pierdut al Soartei, ar vrea ceva mâncare!
N-a mai găsit, săracul de zile-ntregi ceva!
Se roagă Sus, la Domnul cu Dor şi Ȋnchinare
Să-i dea o masă caldă-n Mărinimia Sa,

Iar Domnul i-o trimite, de-acolo, hăt, din Slavă,
Făcându-l dintr-odată, deplin satisfăcut!
Nomadul, prin deşerturi, cu mina sa cea gravă,
Pe Domnu-l roagă simplu, de-o apă de băut,

Căci fără-aceasta, iată, cămila nu-i rezistă,
Și el, nici două zile n-ar mai putea trăi!
Iar Domnu-i dă o oază, din cele ce există
Spre-a-i fi de desfătare de-acum până-n vecii,

Știind că-acum şi omul din stradă-i mulţumeşte,
Și cel flămând Ȋl are în inimă, smerit,
Și însetatul nostru, pe Dânsul Ȋl Iubeşte,
Și cel ce scris-a versul, zâmbeşte fericit! ...