Mama
Autor: Vilcu Gabriel Marian  |  Album: Mama - Recunsotinta  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de Gabriel44 in 08/03/2023

Mama

Autor: Vilcu Gabriel


A fost o zi, o lună, într-un an
Când Tu Isuse ai privit spre ea,
Și-n pântecele zămislit-ai o minunată stea
O stea, pe bolta-albastră a așteptatei vești.

Eram departe, într-o țară, și îmi spuneai mereu,
Că vom ajunge-acasă, dragul meu,
Să iți ofer ceva mai bun,
Mai demn și mai curat.

Îmi amintesc, iubita mea mămică,
Deși lumina încă n-o văzusem,
Cum pe căpșor mă mangaiai,
Și de mânuța cum gândeai că mă țineai.

Cât de frumos era atunci, când seara,
Cu tata te strângeai în juru-mi și-mi cantai,
Mămică, o ce mult mă mangaiai,
Cu vocea-ți blândă și suavă.

Și a sosit și clipa așteptată,
Când eu ca fiu, pe lume am venit,
Când voi că mama și că tată,
V-ați angajat spre cer a mă conduce.

Îți mulțumesc mămică, îți mulțumesc nespus,
Că ai sacrificat din ce era al tău, și mie mi l-ai dat,
Și știu că nu a fost ușor,
Și clipele-ți de osteneala în cărțile din ceruri vor fi scrise.

Și-ți mulțumesc din nou pentru iubirea,
Ce Domnul, pentru mine în inima ți-a zămislit.
Îți mulțumesc iar pentru zâmbet și mustrare,
Și pentru clipele de alinare.

Eu știu că anii tot vor trece,
Că păru-ți poate-ncaruntii,
Că semne ale bătrâneții vor apare,
Însă tu pentru mine aceeași vei rămâne, o minunată floare.

Însă atâta vreau să știi, iubită mamă,
Că dragostea ce pentru tine-o port,
Nimic și nimeni n-o va stinge,
Și clipele frumoase-n etern vor rasuna.

Iar când Isus veniva la El ca să ne ia,
Îl voi slăvi, și-I voi cânta,
Cu-ai mei cei dragi m-oi bucura,
Și lângă mine, tu, mămica mea, vei sta.




Iti multumim draga noastra mamica si sotie pentru toate clipele frumoase pe care ni le-ai oferit si pentru gingasia ta. Ii multumim lui Isus pentru ca ni te-a daruit mamica draga. Isus vine curand.Maranatha.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 567
Opțiuni