Te-am căutat, o, Doamne, cu-atâta-nverşunare,
Am vrut să-Ţi ştiu secretul atât de minunat,
Am vrut să ştiu ce taine îmbracă-nalta zare
Şi ce mister se-ascunde în cerul înstelat.

Te-am căutat în locuri ce nu sunt ale Tale
Şi-n cărţi care-au fost scrise în scopuri de profit,
În lucruri ne-nsemnate şi în cuvinte goale,
În obiecte de-aur, şi tot nu Te-am găsit.

Te-am căutat în lumea robită de păcate,
Printre icoane „sfinte”, şi idoli, şi poveşti.
Te-am căutat cu râvnă fierbinte printre toate,
Dar nu şi-acolo unde cu-adevărat Tu eşti.

Te-am căutat adesea în dogme şi doctrine,
În datini învechite şi în religii noi,
Dar nu erai acolo, iar calea către Tine
Mai grea şi mai îngustă mi se părea apoi.

Te-am căutat zadarnic cu mintea şi cu ochiul
În lumea asta plină de amăgiri şi taine,
Dar n-am ştiut atuncea că inima-i mijlocul
Prin care noi ajungem să te cunoaştem, Doamne.

Te-am căutat ca orbul acela, Bartimeu,
În noaptea de păcate în care eu zăceam,
Bolnav de disperare mergeam pe drumul meu,
Dar n-am primit Lumină, căci nu te cunoşteam.

Dar a venit şi ziua când harul Tău, Isus,
S-a îndurat de mine, de starea ce-am avut,
Când mâna Ta divină pe capul meu ai pus
Şi inima cu pace din ceruri ai umplut.

Durerea mi-a fost mare când am făcut bilanţul
Şi-am constatat că lumii plătit-am greu tribut,
Dar binecuvânt ziua când, Tată, Tu-ai rupt lanţul,
Răscumpărând prin sânge întregul meu trecut.
* * *
Eu azi nu Îl mai caut în locuri ce sunt goale,
Privesc doar spre Golgota, căci inima mea ştie
Că Domnul meu, Hristosul, nu s-a pierdut pe cale,
Ci este sus cu Tatăl, trăind în veşnicie.

Curând veni-va ceasul când ori şi ce fiinţă
Pe norii cei de slavă vedea-va pe Hristos.
Vor plânge-amarnic unii c-atunci, în suferinţă,
Nu au privit spre ceruri, ci s-au uitat în jos.

Tu, cel ce azi cu ochii nu cauţi Adevărul,
Şi de la calea Vieţii te-ai abătut nespus,
Nu te-nfiori că mâine te cheamă Creatorul
Să-ţi ceară socoteală ce-ai strâns pentru Isus?