Spre gloria cea veșnică privim
Autor: Petru Coman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 11/09/2007
SPRE GLORIA CEA VEȘNICĂ PRIVIM

4.08.2007
Petroșani
Petru Coman

Spre gloria cea veșnică privim
Spre Paradisul infinit ce-i pregătit.
Precum Mântuitorul ne spunea să fim
Așa Biserica lui Crist s-a pregătit.

În lumea asta suntem fără preț, fără valoare
Suntem priviți de ea ca pleava, ceva incomod.
Dar prin Isus avem credință și putere
Avem viața și trăirea Lui ca mod.

Avem iertarea de păcate și sfințirea
Avem neprihănire, intrare liberă în cer
Avem pe Duhul Sfânt ce schimbă-n noi trăirea
Avem călăuzire, iar veșnicia nu mai e mister.

Căci Dumnezeu a vrut întreaga fire
Să o ’nnoiască, să fie curată
Chiar omul să se-ntoarcă cu iubire
Spre Cel ce-nviorează viața toată.

Privim spre veșnicii, privim spre cer
Iar « doru-aprins » din noi ne dă curaj
Să ridicam, sa-mbărbătam pe cei ce pier
Fiindcă pentru ei s-a dat un gaj.

Ne-ncurajază ca în luptă să fim tari
Și necazând de oboseală ne sfințim.
Mai sus țineți stindardul oameni mari
Căci vine ceasul și curând cu El trăim.

S-a dus ca să ne pregătească loc în slavă
Și în curând va reveni ca să ne ia
Nu auziți cum vocea Lui ne cheamă :
« Veniți ! Veniți ! Curând vă voi lua ! ».

Spre cer privim spre slava cea eternă
Spre locul fără plâns, fără dureri
Spre patria fără de griji, fără de teamă
Ierusalimul Nou, loc plin de mângâieri.

Când vom sosi acol’ cu toți vom fi uimiți.
Uimiți și copleșiți de sfânta măreție.
« Dă-ne putere, Tată, atuncea pregătiți
Să fim cu-acei ce ți-au slujit doar Ție ! »

Prelung va fi semnalul când trompeta
Suna-va pentru acei răscumpărați.
Unii din morți se vor scula ducând cu ei ștafeta
Iar boldul morții fi-va ’tunci învins. Căci iată-i înviați.

Acei ce-s în viață prin Crist vor fi schimbați
Căci au iubit cu-adevărat și-au așteptat veghind.
Isus și credincioșii pe nor vor fi purtați
Și mare va fi harul să-L vezi încoronând.

Încoronând pe-aceia ce-n lume s-au jertfit
Ce au păstrat credința și-n ceasul cel mai greu
Chiar dacă-n nedreptate au plâns și-au suferit
Au vrut ca să asculte și-atunci de Dumnezeu.

Vor străluci mai tare și vor fi bucuroși
Avându-L pe Isus în frunte conducător divin
Și străbătând văzduhul urmând victorioși,
’Naintea Celui Veșnic se-apleacă și se-nchin’.

Ce glorie ! Ce slavă ! Ce har dumnezeiesc
Să fii in cer cu acei ce-au fost creați pe veci
S-aducă închinare în jurul tronului domnesc!
Ce slavă! Ce onoare, ce mângâieri pe veci!

Spre cer privim spre slava veșnică adusă
Spre Mielul care pentru noi S-a dat.
În moștenirea ce ne-a fost promisă
Dorim să fim pe veci cu Marele Împărat.

Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1266
  • Export PDF: 4
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni