Ferește-mă de lăcomie
Autor: Puiu Chibici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Iasmiina in 25/01/2023
Ferește-mă de lăcomie
De poftă rea și de mândrie
Și fă-mi o Doamne inima
Curată după voia Ta

Și orice duh de viclenie
Mustră-l Isuse pe vecie
Să fiu rob sincer și curat
Așa cum Tu m-ai învățat

Îndepărtează de la mine
Tot ce Te supără pe Tine
Fă-mă mai bun, mai răbdător
Și-o harfă vie tuturor

Îmbracă-mă-n credincioșie
În dragoste și în tărie
Fă-mă statornic iubitor
Și doar de Tine-ascultător

Ferește-mă de vrăjmășie
De ură de fățărnicie
Fă-mă un serv evlavios
În slujba Ta Isus Hristos

Ajută-mă în ascultare
Să stau la Sfintele-Ți picioare
Să împlinesc al Tău cuvânt
Și să lucrez mai cu avânt

Ferește-mă de bârfa lumii
Și fă-mă om al rugăciunii
Să fiu oricui folositor
Și doar de Tine temător

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 228
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni