Rugăciune în grup
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie revizuită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de dinescuemilia in 20/01/2023
Suntem atât de mici și neînsemnați,
Dar ne-am unit cu toții, suntem frați,
Ne-am dat mâna și ne-am unit în rugăciune
Cerând în dreptul rugii noastre o minune.

Cuvinte simple spre cer am înălțat,
Poate de multe ori cuvintele au fost banale,
Dar noi din inimă cu toții ne-am rugat
Și-am vrut s-aducem sfinte osanale.

Suntem greșiți și păcătoși din fire
Căci lumea ne atrage cu tot ce-i efemer,
Venim la Tine, apelăm la a Ta iubire,
Prin noi nu merităm nimic, nu e mister.

Suntem murdari și scârbă să ne fie,
De ce trăim în fiecare zi, de acest păcat,
Cu post și rugăciune am vrut să-ți spunem Ție,
Să-ți mulțumim că-n har și bunătate ne-ai iertat.

Avem o listă pentru care plângem
Căci boala, suferința pe mulți i-a îngenuncheat
În rugă pentru ei, cu toții noi ne strângem
Și vrem să simtă că nu i-ai uitat.

Avem tineri plecați în misiune,
Ca doctori, asistente unși cu har
În dreptul lor îți cerem o minune
Să le dai Duhul Sfânt ca unic dar.

Avem și zone albe luate în lucrare
De colportori mai tineri sau bătrâni,
Să le dai har și binecuvântare
Să ducă al Tău Cuvânt la mulți români.

Avem biserici mari clădite în orașe,
Dar membrii au rămas puțini și sunt bătrâni,
Trimite Tu scrisori de pocăință și răvașe
La tineri, să nu uite de ai lor străbuni.

Strigăm în rugăciunea noastră zilnic, Tată,
Pentru acei ce au funcții și ne conduc,
Ajută-i să înțeleagă că pe umeri poartă
Un brav popor, să înțeleagă al lor jug.

Aducem la piciorul crucii Tale
Pe toți acei ce ostenesc și îngrijesc
De cei orfani, de cei ce nu au case
Să-i întărești atunci când obosesc.

În multe țări prigoana e în floare,
Strigăm acum pentru cei prigoniți,
Să lupți cu ei, să faci minune mare,
Să vadă că-i susții și sunt iubiți.

Îi punem azi pe listă pe cei tineri
Ce-au fost crescuți lângă altar de noi,
Dar au plecat în lume c-așa-s liberi
Și nu înțeleg că sunt murdari și goi.

Strigăm în rugăciune pentru turmă
Căci este timpul de pe urmă
Trezește-ne ca să nu ațipim,
Timpul e scurt, nu-i timp să adormim.

Nu merităm să asculți ruga noastră
Căci suntem păcătoși cum alții nu-s,
Te-am răstignit și te-am împuns în coastă
Prin faptele murdare te-am pus pe cruce, sus.

Ne-am adunat în post și rugăciune
O grupă mică, un lanț am format
Îți mulțumim, aceasta e minune
Că grupa noastră deloc nu a cedat.

Experiențe multe, minunate am avut
Și-ți mulțumim pentru că am văzut
Cum Duhul Sfânt a condus rugăciunea,
În grupa noastră asta e minunea.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 222
Opțiuni