Ani mulți în dar să primim!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Doamne ai milă de mine!  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 31/12/2022
Ani mulți în dar să primim!


Pacea, liniștea cerească
Să simți că te însoțește,
Al tău Domn să te iubească
El, un loc îți pregătește

Pentru a ta mântuire
Și pentru salvarea ta
Unde este fericire
El, o casă îți va da

Ani și ani au tot trecut
Și l-ai așteptata să vină
Dar El cel bun a avut
Răbdare sfântă, divină.

A lăsat timpul să treacă
Mai mulți să se pocăiască
Și ani mulți să se petreacă
Suflete, să mai găsească

Pentru tot ce a pregătit
În locașul Său cel sfânt
Pentru tot ce s-a gândit
Să ne dea, cât mai curând

Răsplata cea promisă
Pentru cei ce-s credincioși
E în Cartea vieții scrisă
Spre al omului, folos

Domnul cel bun S-a gândit
Și-a lăsat anii să treacă
Iar omul cel chibzuit
A știut, ce să aleagă

Ani la rând cel credincios
L-a slujit pe Dumnezeu
Și zilele cu folos
Și le-a dus chiar, de-a fost greu

Credința l-a învrednicit
Viață sfântă s-o trăiască
An de an s-a tot smerit
Credincios, să se numească

Anul care a venit
Bucuroși să îl primim
E un dar din cerul sfânt
Pentru Isus, să trăim

Și de aicea înainte
Ani mulți să ne dăruiască,
Să pășim spre cele sfinte
Sus, în Patria cerească!

Amin

Câmpia Turzii, 31 decembrie 2022


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 527
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni