Așa că , capul sus!
Autor: Sorin Florica  |  Album: Poezii creștine  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Florica-Sorin in 27/11/2022
Nu renunța când viața-i grea
Și simți că sufletul te doare
Căci Dumnezeu cu mâna Sa
Îți dă alin și vindecare

De câte ori ai fost căzut
Trântit, lovit de valul mării
Dar Dumnezeu nu te-a lăsat
Să fii dat pradă încercării

Mai ai speranță chiar de ceața
Acoperă in juru-ți tot
Ridică-te și spală-ți fața
Și spune întristării “Stop!”

Mai ai credință, chiar de greul
Lovește-n inimă sau gând
Ridica-ți ochii înspre ceruri
Și luptă-te ca să fii sfânt

Nu te opri din drumul tău
Pentru o clipă de-ncercare
Căci în curând se va opri
Și vei uita durerea mare

Ochii sa-ți fi ațintiți
Spre Tatal tău ceresc și sfânt
Amintindu-ți că și El
A suferit pe-acest pământ

Așa am fost creați
Și asta ne este menirea
Căci doar prin suferință vom
Putea gusta Dumnezeirea

Dar chiar și-acolo-n suferință
Când parcă toți ne părăsesc
Domnul, El este biruință
Și cu El toate izbutesc

Așa că, capul sus
Privirea drept în față
Și nu lăsa nici-o problemă
Să îți stingă-a ta speranță

Acea speranță este Isus
Așa că luptă pentru El
Știind că în ceruri sus
Vei fi cu El, cu Dumnezeu

Amin! 27 nov 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 465
Opțiuni