Băiatului meu
Autor: Cojocea Iuliana  |  Album: Ajuutorul imi vine de la Domnul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floaredeliliac in 24/11/2022
Îţi mulţumesc, Tată ceresc
Că Tu m-ai binecuvântat
Mi-ai dat copil, mi-ai dat băiat
Şi l-am primit, Ţi l-am predat.

Era prea mic, era un plod
Dar Ţie, Doamne, Ţi l-am dat
Ca Tu să-l înconjori mereu
Cu dragostea-Ţi de Dumnezeu.

Era micuţ şi îi spuneam
Că Domnul nostru e Isus!
El asculta şi mă-ntreba:
Cum e acolo-n ţara Sa?

Eu îi cântam, el asculta
“Blândul Păstor”, îmi tot cerea
Şi de iubirea Sa-i spuneam
Chiar împreună ne rugam.

Dar anii au trecut…şi iată
El ştie c-are-n cer un Tată,
Nu doar părinţii pe pământ
Ci şi un Domn, şi-un Prieten Sfânt.

Că are un Mântuitor
Şi-Acela e “Blândul Păstor”
Ce-a dat ca jertfă viaţa Lui,
Ca noi să fim ai Tatălui

Răscumpăraţi de pe pământ
Şi înfiaţi de Tatăl Sfânt,
Primind viaţa nouă-n dar
Plătită scump sus pe Calvar.

Veniţi, voi, tineri, la Hristos
Căci Dumnezeu vă cheamă-acum
Cu El în jug, s-aveţi folos
Şi viaţa veşnică, prinos!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 78
Opțiuni