Cu grabă și cu zor mare
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Lacrimi sfinte pentru cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 15/11/2022
Cu grabă și cu zor mare


Laudă-L pe al tău Isus
Laudă-L, fără încetare
Și să fii un rob supus
Fiindcă viața, capăt n-are

Poți să câștigi veșnicia
Dacă sincer îți dorești
Să primești Împărăția
Sus la ceruri, să trăiești.

Nu lăsa inima ta
De ură să fie atinsă
Scoate mândria din ea
Și de iubire cuprinsă

Ea, să fie tot mereu
Deschisă pentru oricine
Să-L iubești pe Domnul tău
Să-L slăvești cum se cuvine.

Luptă, iertător să fii
Cum și Isus a făcut
Gândul tău la veșnicii
Ca să fie, tot mai mult

Până ce pe nori apare
Cel care te-a mântuit
Cu grabă și cu zor mare
Căci al trâmbiței sfârșit

Se aude cu putere
Isus, pe nori va veni
Ca să-i scap de durere
Pe cei care-i va răpi

Pe cei care în credință
Toată viața, au trăit
Pe acei ce-n pocăință
Pe Fiul Sfânt, L-au slujit

De El, nu s-au rușinat
Și nici că sunt pocăiți
Viața întreagă au învățat
Credința, precum cei sfinți

Care de mult au plecat
Lângă Domnul, au ajuns
Sus în cerul minunat
Unde e Stăpân, Isus

Laudă-L pe Domnul tău
Pe cel bun și jertfitor
Cu El să trăiești mereu
E al tău Mântuitor.

Amin

Câmpia Turzii, 15 noiembrie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 268
Opțiuni