Mai coboară îngerii
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Pe urmele lui Isus  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de elizaarancutean in 13/11/2022
Mai coboară îngerii

"răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele"
Efeseni, 5/16

Luna Fecioară mai zâmbește   pe cer,
Trimite speranță și pace-n Israel,
Păsările mai cântă un cântec de dor:
"Cânt de bucurie, eu am  Mântuitor!"

Stelele de rubin se mai uită cu dor
Și mă cheamă  încet în lumea viselor,
Plutesc în neștire, pășesc și pe albi nori,
Îngerii mai cântă de un Mântuitor.

Răscumpără vremea, zilele sunt rele,
Cândva și stelele vor fi frunze grele,
Poate ciocârlia nu va cânta de dor,
Dar tu să poți striga "Eu am Mântuitor!"

Îmbrățișează Timpul, sărută-L cu drag,
Cândva Isus era Prunc, acum, El stă pe prag,
Blând și umil să cânți cu îngerii  din cer:
"Pace pe pământ, pace ție, Israel!

Mai există îngeri ce coboară de sus,
Și mai vestesc  nașterea Pruncului Isus,
In cer, există coruri, cete îngereresti,
Ce, zi și noapte, pe Isus Il preamăresc.

Eu voi veghea cu păstorii turma de oi,
Să îmi spună Îngerii "Domnul e  cu noi!"
Voi cânta cu îngerii imnul sfânt, ceresc,
"Slavă Tatălui din cer, Doamne, Te slăvesc!"
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1843
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni