Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite
Autor: Mihail Cebotarev  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mcheb in 21/10/2022
…Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite
Ce cad domol din ramuri... în tăcere jos
Și în culori de nedescris… de pași strivite
Doar amintiri îți lasă covorul preafrumos.
Azi privești în urmă… la anii vieții tale…
Cu o durere tristă-n suflet și îți pare rău
De amprenta pașilor lăsați pe a ta cale
Și recunoști că se va sfârși și drumul tău.

Uimit, te întrebi cum au zburat așa ușor
Și îngândurat prinzi frunzele în palma-ți caldă
Căci anii tăi s-au scurs… ca apa din izvor
Și în suflet ți-au lăsat un dor aprins să ardă.
Tu singur stai aici… în prag de veșnicie…
Și te gândești la zilele fără folos trăite
Când nu mai simți în viață nici o bucurie
Fără speranță… și cu puterile slăbite…

Ești copleșit de-un dor cu o liniște adâncă
Și inundat de cuget cu atâtea întrebări…
Nu găsești răspuns căci gânduri te frământă
Iar toamnele vieții îți rup frunzele de ieri.
Simți o tristețe în suflet că este un sfârșit
Căci zilele se scurg… și totul este trecător
Iar perii albi îți dau de știre că ai îmbătrânit
Și că orice om pe acest pământ e muritor.

Trec iute anii tăi… se duc, nu-i mai oprești
Și azi… stai trist și singur la răscruci de drum
Te copleșește amintirea unde-ai fost și unde ești
Îți pare rău… și plângi nemângâiat acum…
…Tu azi privești mai trist la frunzele strivite
Ce se rup… din calendarul vieții tale…
Cu ochii plini de lacrimi și visuri neîmplinite
Spre nicăieri te uiți în ceas de disperare…

Dar totuși simți un dor… un dor de veșnicie
Și ai vrea să te avânți spre culmile divine
Căci un sfânt fior îți aduce o dulce bucurie
Ce spre ceruri te atrage, spre zările senine.
Azi Hristos te cheamă să vii așa cum ești
Spune-i tot și plânge-ți vina ta la pieptul Său
El a murit pe cruce ca tu veșnic să trăiești
Prin jertfa Lui pe Golgota în rai cu Dumnezeu.

*******
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 264
Opțiuni