Solomon şi Sunamita
Autor: Teodor Codreanu  |  Album: fara album  |  Tematica: Nunta
Adaugata in 01/08/2007
Privesc departe spre Sion
prin veacuri înaintate
şi-aud ecoul dintr-un ton
vibrând peste cetate.
Ierusalimul e-n amurg
sub brazda argintie,
izvoarele la vale curg
domoale spre câmpie.

Sclipea palatu-n raze lucii
şi în culori de astru,
în parcul de smochini şi nuci
stă Solomon sihastru.
Şi visurile-i ce se nasc
în zare de-astă data,
sunt izvorâte din Damasc
de dorul după-o fată.

De-o fiică de neam sirian,
de-o ciobăneasă sclavă.
Ce te-a legat o, Solomon
ce stai pe-atâta slavă?
Tu stai pe tron – ea stă la oi,
tu-n slavă – ea la stâna.
O, nu sunt fete pe la noi
de zici că e regină?

O, cine-i altul mai presus
un împărat ca tine.
În neamul tău o, câte nu-s
crăiese şi regine.
Tu ai şaizeci la curtea ta,
optzeci de ţiitoare.
Mă mir că-n minte poţi purta
un chip de servitoare!

Cum porţi tu florile din strat
o mie rupte-n mână.
Tu ai regine la palat
şi vrei s-aduci din stâna?
Când te aud cum o descrii
în versuri de tot stilul,
ca ea nu-i alta pe pământ
o, e departe Israelul?


Şi dacă n-am cunoaşte-o chiar
că nu e stil de floare,
e arsă, parc-ar fi de jar
de razele de soare.
Tu o faci mai mult ca un trandafir
şi munte de tămâie.
Şi-ncepi atâta s-o descrii
din cap până-n călcâie.

O, ce va spune un popor
de tine rege în slavă?
Când tu îmbătat eşti de amor
te-a fermecat o sclavă.
Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i,
o faci şi porumbiţă.
Şi-ncepi atâta s-o descrii
cum n-are-n lume soaţă.

Aud mereu acelaşi ton
în versuri ziua-ntreagă.
Şi spui că-i laşi regat şi tron,
atât îţi e de dragă.
Preferi la stână să te duci,
sau păzitor la vie.
Preferi pe orice drum s-apuci,
de ce ai vrea să vie?

Repetă versul ce l-ai spus
cântându-ţi trista soartă.
Când tu acas la ea te-ai dus,
şi i-ai bătut în poartă.
Şi ea răspunsu-ţi-a din pat
dar făr să iasă-afară:
"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,
şi cum să mă-mbrac iară?"

Aşa de rece te-a respins
din partea ei copila,
Nici simţ de om nu a simţit,
nici dragul şi nici mila.
Afară-ncet se revărsa
un vânt de sud cu ploaie.
Dar ei nici pic nu îi păsa
că hainele-ţi înmoaie.

Şi nici că-n pieptul tău de foc
purtat-o-ai în noapte
prin munţi, prin văi, prin orice loc
pentru-a iubirii şoapte.
Tu te-ai întors pe-acelaşi drum
fiebând în gelozie.
De ce mă-ntreb şi eu acum,
de ce n-a vrut să vie?

O, ce-ai pierdut, o, Solomon
de plângi o ciobăneasă.
Cu sila vrei s-o duci pe tron,
s-o faci împărăteasă?
Târziu în noapte s-a trezit
că nu a făcut bine,
şi te-a strigat, te-ar fi dorit,
ieşit-a după tine.

Dat tu de mult ai şi plecat,
nici n-apărură zorii.
În ceasul nopţii-ntârziat,
au prins-o păzitorii.
Bătut-o şi-au rănit-o rău,
era aproape moartă.
Şi-a plâns ea mult că n-a venit
când i-ai bătut în poartă.

Şi-acuma ce folos că plângi?
Distrus eşti de-o copilă!
C-au dus-o cei străini pe mâini
zdrobită fără milă.
Tu între regi eşti renumit,
te ştie orice ţară,
palatul ce l-ai construit,
şi-nţelepciunea-ţi rară.

Şi slava ta, şi tot ce ai
cum poţi a înţelege?
Pentru-o copilă să te dai,
o, ce-ai în tine rege?
Ziua şi noaptea o discuţi,
cum n-ar fi altă fată.
Ne pari a fi ieşit din minţi,
tu rege, altă dată.

Trecut-au mulţi ani rând pe rând
prin mintea mea slăbită.
Şi eu aşa ziceam în gând
c-o cauţi pe sunamită.
O, azi mă văd că-s păcătos
şi vin cerând iertare.
Căci tu prin Duhul lui Hristos,
cântai o taină mare.

O, Solomoane tot ce-ai spus
În vers de-a ta iubită,
e întâmplarea cu Hristos,
e-a doua Sunamită.
De două mii de ani Îl vezi
chemând-o-n gelozie.
Pe drum, acasă, prin livezi,
dar ea nu vrea să vie.

O cheamă slava Lui mereu,
la slava Lui de rege.
Deşi e Fiu de Dumnezeu,
ea tot nu-L înţelege.
Tu ai bătut odată-n geam
Vorbind s-o chemi odată
Dar ea de Tine murmura
de fiecare dată.

O, spune suflete ce stai
s-asculţi acestea toate:
De când te cheamă CRIST la rai,
de când la poartă-ţi bate?
El nu mai poate de-al tău dor,
de-atâta timp te cheamă.
De-atâtea veacuri bate-n geam
crezând c-o să-ţi dai seama.

Văzut-ai tu atâta dor
în lume la vreun mire?
Să-i fi aprins atâta dor
mireasa în iubire?
Să vină El, cerul lăsând
şi dezbrăcat de slavă,
să-L vezi în Ghetismani plângând,
de dorul tău, o sclavă!

Mai mult ca roaba de la oi
pe Solomon să-l poarte.
Pe Crist iubirea pentru noi
L-a dat chiar şi la moarte.
Să-L vezi cu sufletu-mbătat,
luând o cruce-n spate,
şi-o urcă, urcă ne-ncetat
în timp ce altu-L bate.

Şi parcă orice spin şi cui,
şi lovituri de bice,
le capătă-n iubirea Lui,
răbdând, nimic nu zice.
Şi-atunci pe cruce când L-au pus
cu lacrima-n iubire,
pe faţa Mirelui Isus
şi-atunci vedeai iubire.

Parcă pe braţe te-ar fi prins
ca pe-un copil, o mamă.
De-amorul ce era aprins
nimic nu-ţi lua în seamă.
Aprins de-amorul tău cel viu
ascultă-L cum se roagă:
„O, Tată iartă-i căci nu ştiu"
şi-atunci îi erai dragă.

Tu îi întindeai oţet în sus
ca să I-l pui pe buze,
iar dragostea ce-ardea-n Isus,
şi-atunci îţi căuta scuze.
Tu te-ai văzut în ochii Lui
atât de mult iubită.
Ca Solomon poţi chiar să spui,
tu Lui eşti Sunamită.

Ah, bine-ar fi s-asculţi cu drag,
pe Solomon cum cântă,
pe Mirele ce-ţi bate-n geam
să faci logodna sfântă.
Să dai divorţul la păcat
şi poftelor din fire,
Să fii cu sufletul curat
că L-ai pe Isus Mire.

O, dă-ţi dar haina veche jos
să-mbraci azi haina nouă,
şi-n veci de veci să fii cu El
pe tronul sfânt din slavă.

Fă dar acestea ce se cer
de vrei s-ajungi acasă,
la Solomon acel din cer
a lui Isus Mireasă.

Să ne-ntâlnim la un altar
la nunta pregătită.
O, fie-ţi ceasu-acesta, dar,
trezirea, Sunamită!

******

Iar voi ce azi simbolizaţi
tabloul nunţii sfinte,
să nu uitaţi
povestea dinainte.
Tu, mire ia-l pe Solomon
exemplu-n orice faptă.
Să dovedeşti prin slăvi şi rang
o minte înţeleaptă.

Să nu te uiţi la slăvi şi rang
făcând din ele lege,
căci în iubire toate cad
exemplu-i vechiul rege.
Iar tu mireasă şi mai mult,
cu pilda, cu povaţa,
pe mirele care te-a luat
iubeşte-l în viaţă.

Mă bucur că tu ai înţeles,
mai mult ca Sunamita.
Când ţi-a bătut,
tu i-ai deschis cu dragoste uşita.
Şi noi am vrea în veci de veci,
să dovediţi unire,
că unde-s inimile reci
nu poate fi iubire.

Aşa cum voi v-aţi arătat,
o dragoste pe faţă,
pe ea vă fie cimentat
căminul pe viaţă.
La nuntă sus când o să fim,
chemaţi cu toţi acasă,
în Templul din Ierusalim,
să fiţi din nou Mireasă!


Amin!





Mlte felicitari
Frumos poem! Domnul sa binecuvanteze autorul, cat si pe cel care a postat-o. Cine l-a compus?
Adevarul biblic pus in versuri!!! poezia cred ca afost compusa de fr Teodor Codreanu din Timisoara, ca am citit-o in cartea lui de poezii.
Adăugat în 19/02/2012 de RoscataluiIsus
Tabloul ce ne-a fost expus
În versuri astă dată
Să-l admirăm în ceruri sus
La nunta-Ţi minunată

O,Mire sfânt ce stai pe tron
Privindu-Ţi azi iubita
Prezintă-te ca Solomon
Trezeşte-Ţi Sunamita.
Teodor Codreanu
Adăugat în 24/06/2016 de lumineaza
Statistici
  • Vizualizări: 19859
  • Export PDF: 34
  • Recomandări email: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Din același album
2 Cronici 20:12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!”