E vremea cercetării
Autor: Bobu Veronica  |  Album: Aripi spre cer  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de veronica2014 in 02/10/2022
E vremea cercetării

Azi e vremea cercetării!
Tu, ce spui ca mă iubești,
Nu sta-n brațul nepăsării
Dacă vrei să mă slujești.

Și, în loc să strângi avere
Pe pământul blestemat,
Lasă ca să-ți dea putere
Harul Lui cel minunat.

Dacă ții închisă poarta
Și zăvorul încuiat,
N-ai să-ți schimbi în bine soarta
Și nici negrul tău păcat.

Vezi că-i tot mai grea povara
Ce o porți cu tine-acum
Și mai vezi cum vine seara
Și te-mpiedică pe drum.

Până-acum ai strâns mândria
Ca să fii tu cineva,
Dar se-apropie pieirea,
E aici, în fața ta.

Zdrențele ce sunt pe tine,
De minciuni, de calomnii,
Înapoi te trag, creștine,
Rob al lui Satan să fii.

Greu te-apasă-a ta povară,
Nu mai poți înainta,
Cauți o salvare iară,
Dar n-o vezi în calea ta.

Ești înstrăinat pe calea
Ce-ai trasat-o tu mergând,
Mai adâncă-ți pare valea
Și-o privești cu groaza-n gând.

Dar din cer acum se-ndreaptă
Chiar spre tine, dragul meu,
Hai privește, căci te-așteaptă
Și te strigă Dumnezeu!

De-i asculți vocea duioasă,
Vei putea să te ridici,
Starea ta neputincioasă
Dacă Lui ai să i-o zici.

Bunătatea Lui cea mare
Curăță al tău păcat.
Cu veșmânt de sărbătoare
Uite, vezi cum te-a îmbrăcat?

Să veghezi în rugăciune
Și statornic să rămâi
Să calci pe-ale Sale Urme,
Cum ți-a poruncit întâi!

Al tău pom rodească într-una,
Dragoste sa dobândești
Ca să poți primi cununa
Sus, în slăvile cerești.

După pace alegând,
Răbdător fiind mereu
Și doar binele urmând,
Ai să-L vezi pe Dumnezeu.

Bunătatea și credința
Veșnic să îți fie treze,
Iar blândețea căpătată
Chipul tău să lumineze.

Înfrânarea nu lipsească
Din buchetul cel bogat,
Tot mereu să înflorească
În frumosul tău regat.

E puțin din lunga noapte
Vine Mirele pe nori,
Ca să ia roadele coapte,
Să le ducă în splendori.

Amin!
2/10/2022 Dumbraveni, Suceava


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 217
Opțiuni