Se scurge din clepsidră
Autor: Gabriela Bucur  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Gaby_2020B in 02/09/2022
Se scurge din clepsidră

"Vedem cum ni se duc anii ca un sunet."
Psalmul 90:9
"Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.
Psalmul 39:5.
" Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți."
Faptele Apostolilor 17:30,31



Se scurge din clepsidră cu fiecare ceas
Trec anii ca și-un sunet rămas fără de glas
Viața-i un lat de palmă, azi castel, mâine ruine
Și omu-i ca o suflare, oricât de bine s-ar ține.

Se tot frământă omul să strângă la comori
Dar i se scurg ca apa, ca roua de pe flori
E tot deșertăciune și fugă după vânt
Și se trudește omul, dar tot gol rămânând.

De strângi fără Isus, mai mult vei risipi
Și viața îți va cere să spui cui vei sluji
La doi stăpâni nu poți, oricât ai încerca
Pe Dumnezeu nimeni n-ar putea înșela.

Ai să te-nșeli tu singur și ai să culegi furtună
Căci ce seamănă omul, e roadă rea sau bună
Îți trece viața iute și tu îmbătrânești
Iar urmele făcute nu vei putea să ștergi.

De milenii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său
Să moară pentru păcate, în locul meu și al tău
El primește pe oricine, cât de păcătos ar fi
Ca din viața ta-n ruine să-ți dea viață-n veșnicii.

La moarte, ori lumină și viață-n nemurire
Ori crâncena ta vină culegi plin de uimire
Căci viața nu te-așteptă, o aduni sau o pierzi
Vino și te deșteaptă și în Domnul să crezi.

Un Rege încoronat pe tronul de lumină
Va sta atunci odat' să cearnă a ta vină
Dar vai! Târziu va fi, sentința îți va fi dată
Vino azi la Isus și primește-L îndată.

Omul e ca umbră, azi e, mâine a fost
Trăiește viața ta cu minte și cu rost
Fii înțelept și azi alege să trăiești
Ca fiu de Împărat, de El iertat pe veci.

Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 353
  • Export PDF: 1
Opțiuni