Fiindcă umbli în lumină
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pașii mei spre ceruri duc  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/07/2022
Fiindcă umbli în lumină


Când în adevăr pornești
Să te duci cu Dumnezeu,
Spre al Său chip să privești
Și nimic nu-ți pare greu

Fiindcă umbli în lumină
În sfințenie și iubire,
Viața ta va fi senină
Și plină de fericire

Să nu te abați din drum,
Mergi spre țintă curajos
Căci cei răi nu te răpun
Tu ești cu al tău Hristos.

Adevărul sfânt îl ai
Pe a Sa cale, să pornești
Înapoi, să nu mai dai
Căci pe Domnul Îl iubești

Credincios să fii și bun,
Smerit și plin de iubire
N-asculta ce alții spun,
Tu să mergi spre mântuire!

Te-or opri mai mulți pe cale
Să te întoarcă, să te abată,
Dar tu vezi de ale tale
Du-te drept spre al tău Tată

Că nu-i nimenea pe lume
Ca și El, să te iubească,
Orișicine ce ți-ar spune
Cu gând ca să te oprească

Să nu stai, nu te opri,
Du-te spre cel sfânt, Isus
Pe drum nu te poticni
Locul tău e la cer, sus

Iar credința ta să fie
Hotărâtă, neclintită
Căci a Lui Împărăție
Pentru tine-i pregătită

Slavă Domnului să-i dai
Cu toată puterea ta
Lângă Tronul Lui să stai
Să trăiești de-a pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 2 iulie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 511
Opțiuni