Cu lacrimi grele și amare
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Teme-te de Dumnezeu!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/06/2022
Cu lacrimi grele și amare


Mi-ai dovedit mereu Isus
Că mă iubești cu adevărat
Învățături bune mi-ai spus
Speranța și pacea mi-ai dat

Ai stat pe cruce și-ai răbdat
Rușine, chinuri și ocară
Iar mie Tu viață mi-ai dat
De aceea Doamne Te rog iară

Să ierți păcatul ce-am făcut
Regret nespus, îmi pare rău,
Să calc greșit, eu nu am vrut
Însă în calea mea mereu

Este dușmanul de temut
Care deloc nu obosește,
Satan cel rău, de toți știut
Care mereu mă păcălește

Și apoi mă lasă întristat
Cu inima greu încercată
Mâhnit de tot și supărat
Cu viața toată tulburată.

Păcatul este greu de dus
Mă macină, mă necăjește
Iar uneori mă simt răpus
Căci răul, nu mai contenește

Cu lacrimi grele și amare
Mărturisesc tot ce-am făcut
Strig către Tine sus și tare
Iertare-Ți cer, nimic mai mult

Să am din nou iubirea Ta
Numai la asta mă gândesc
Să-mi mângâi iarăși inima
Și să mă crezi că Te iubesc!

Dar slăbiciunile mă apasă
Deși mă lupt tare să fiu
Îmi fură liniștea și-mi lasă
În inimă gol și pustiu

Te rog Isus să-mi dai iertare
Ai milă de ființa mea,
Putere dă-mi, ca să fiu tare
Să-l pot pe cel rău, înfrunta

Nu mă lăsa chiar nici o clipă
Singur să fiu în fața lui
Căci mă simt rău, îmi este frică
Mă du pe scara cerului

Să urc mai sus și tot mai sus
Înspre Împărăția Ta
Să fiu cu Tine, bun Isus
Să Te slăvesc de-a pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 21 iunie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 361
Opțiuni