Rugăciunea unui copil către părintele său
Autor: Camelia Gutu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SoraCami7 in 18/06/2022
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbele 22:6 VDC

Rugăciunea unui copil pt. părintele său

Învață-mă părintele meu, calea
Calea aceea dreaptă pe care s-o urmez
Ca pașii mei sa nu apuce alte căi
Învață-mă de mic, de mic să mă formez.
Să nu apuc pe alte căi, ce-mi vor părea ușoare
Chiar dacă mulți din jurul meu, m-ar îndemna așa
Căci largă este calea ce duce la pierzare
Și sunt atât de mulți acei ce merg pe ea.

Învață-mă părintele meu, calea aceea strâmtă
Dar prima dată sa te asiguri, că mergi și tu pe ea
Explică-mi cu Scriptura atuncea cînd greșesc
Chiar să mă cerți dacă-i nevoie, să iei chiar și nuiaua.

Arată-mi drumul spre adunare, dar du-te tu înainte
Fă-mi cunoștință cu Hristos, să simt dragostea Lui
Nu critica biserica in fața mea părinte
Ci ajută-mă ca s-o iubesc, că e Mireasa Domnului.

Învață-mă acum de mic, petrece timp cu mine
Nu mă expedia, nu-mi spune să te las în pace
Căci dacă nu apleci urechea, cînd am nevoie să mă asculți
Vor fi mulți din afară care o vor face.

Și nu cred că ai vrea să știi, ce sfaturi ar putea să-mi dea
In orice caz, nu îmi vor da sfaturi sfinte
Ascultă-mă, vorbește tu cu mine, ia-mă-n brațe
Așa cum o faci tu, nu poate nimeni să mă alinte.

Și aș vrea ca să te văd cu Biblia în mână
Nu cu telecomanda, cu telefonul sau tableta
Căci nu îți poți imagina, exemplu ce mi-l dai
Căci ce văd eu la tine, voi face și eu așa.

Învătă-mă părinte calea, nu-mi pune internet la îndemână
Că s-ar putea să navighez prin ape tulburi și murdare
Stai pe aproape și navighează tu cu mine
Căci diavolul n-are rușine, și la copii pocăiților el vine.

Citește-mi din scriptură și roagă-te cu mine
Cînd vi de la serviciu, nu te uita la știri
Cînd voi pleca din casa părintească
Acestea vor rămâne cele mai frumoase amintiri.

Nu-mi cumpăra tot ceea ce îți cer
Învață-mă sa fiu mulțumitor
Și să mă bucur și să prețuiesc
Chiar lucruri mici și simple, învață-mă sa fiu mulțumitor.

Nu-ți fie teamă ca să vorbești cu mine
Că sunt prea mic și nu as înțelege
Învață-mă părinte tu, să nu mă învețe strada
Să nu mă înhăitez la fărdelege.

Învață-mă părinte ca să beau
Din ape limpezi și curate
Veghează la creșterea mea, stai lîngă mine
Condu-mă la Izvoru'acela sfânt, de unde curge apă vie.

Învață-mă să mă hrănesc din Sfânta carte
Învață-mă de mic cu postul și cu rugăciunea
Spune-mi că omul nu se hrănește doar cu pâine
Și cu Cuvântul sfânt, cântarea, părtășia.

Învață-mă acuma cât sunt mic
Veghează la creșterea mea, ocupă-te de mine
După ce cresc, cu greu te-oi asculta
Atuncea voi știi eu mai mult ca tine.

Învață-mă cum să trăiesc pe placul Lui Isus
Și fii exemplu pt. mine în tot și în toate
Învață-mă să-mi pregătesc de mic, un loc acolo Sus
Și tu să te mândrești cu mine, când voi ajunge la maturitate.
Amin!

Camelia Guțu
12/10/2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 193
Opțiuni