Mi-e greu
Mi-e greu,
Stau şi mă-ntreb:
Oare mi-e greu şi-am obosit?
Sau calea eu mi-am rătăcit
Si am uitat de unde am venit?
Ma-ntorc cu gândul meu, fugar,
In locuri unde am mai fost,
Uitate le credeam , dar în zadar
Incerc sa recompun tot ce-am stricat,
Sau poate ca n-a mers!
Ma tot gândesc unde-am greşit
Atunci, de mult când am ales,
Si-mi caut mi-e vina negreşit
Caci sigur am ales greşit!
Si-acum când stau şi mă gândesc
Ce caut eu aici si cine sunt?
De unde vin si încotro mă-ndrept?
In gând tot eu răspund şi îmi repet:
Aceasta-i calea ce-am ales
Si nu mă las înfrânt !
Am învăţat sa mă ridic, încet,
Si chiar de-am schiopătat în mers,
Eu am răbdat, am strâns din dinţi
Si n-am uitat de calea ce-am ales!
Eu sunt Aceea care am ales.
Iar eu acuma stau şi-ntreb:
De ce e calea mea aşa de grea?
De ce sunt eu atât de rea ?
Si dacă asta este crucea mea?
Ma uit la cei din jurul meu,
Ce cară cruci, cum car şi eu
Si vad ce diferenţe sunt
Si nu-ncetez să mă întreb:
Ce sa aştept eu de la ei?
Când iau şi cer chiar şi mai mult
Decât eu dau sau mi se poate da!
Si-atunci mă-ntorc la mine în adânc,
Si caut şi găsesc ce de la alţi-aştept,
Si-nvăţ din mers sa nu-mi mai caut vină,
Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,
Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.
Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,
Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!
Si-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:
De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?
Pentru că sunt Aceea care am ales!
Ma uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,
Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez,
Sa-nlătur teama şi să nu cedez.
Sunt lucruri simple, fără preţ,
Prezente din belşug,la mine-n suflet le găsesc,
Şi nu mă costă nici un cent ,
Doar eu să vreau să dăruiesc!...
Atâta timp mi-a trebuit la ele sa ajung!
Fără să ştiu că undeva, la mine în adânc,
Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară ,
Eu altora să dăruiesc ce varsă în afara,
Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...
Si firul meu, eu îl găsesc ,
M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !
Dar să nu uit să definesc
Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,
Stiinţa sufletului meu, a minţii.
Sunt multe, doar trei voi număra:
Iubirea , Speranţa şi Credinţa.
Iubirea nu se-nvaţă , ea se simte,
Speranţa nu moare, ea te ridică sus,
Credinţa te-ajută să te desăvîrşeşti,
Si toate-ţi dau puterea ca să construieşti
Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.
Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,:
Cu cât apropape de lumină eşti
Cu-atât tu trebuieşti „spălat"!
Si-atunci de ce mi-e mie aşa de greu?
Poate de mine şi de ele am uitat,
Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,
Si „bogăţia" ce o am, am ignorat:
Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.
De ce-mi fac eu prea multe griji?
Doar ştiu ca în cutii pot să le-nchid,
Fără să pun zăvor,
La pragul casei mele să le-ntind,
Uitate o vreme acolo, să le las.
Cine sunt eu să nu le las?... Le las,
Iar gândul bun , cuvântul şi o faptă,
Sa mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?
Spus ne-ncetat, să înceteze odată!
Caci sunt Aceea care am ales !
16/17 aprilie 2007
Stau şi mă-ntreb:
Oare mi-e greu şi-am obosit?
Sau calea eu mi-am rătăcit
Si am uitat de unde am venit?
Ma-ntorc cu gândul meu, fugar,
In locuri unde am mai fost,
Uitate le credeam , dar în zadar
Incerc sa recompun tot ce-am stricat,
Sau poate ca n-a mers!
Ma tot gândesc unde-am greşit
Atunci, de mult când am ales,
Si-mi caut mi-e vina negreşit
Caci sigur am ales greşit!
Si-acum când stau şi mă gândesc
Ce caut eu aici si cine sunt?
De unde vin si încotro mă-ndrept?
In gând tot eu răspund şi îmi repet:
Aceasta-i calea ce-am ales
Si nu mă las înfrânt !
Am învăţat sa mă ridic, încet,
Si chiar de-am schiopătat în mers,
Eu am răbdat, am strâns din dinţi
Si n-am uitat de calea ce-am ales!
Eu sunt Aceea care am ales.
Iar eu acuma stau şi-ntreb:
De ce e calea mea aşa de grea?
De ce sunt eu atât de rea ?
Si dacă asta este crucea mea?
Ma uit la cei din jurul meu,
Ce cară cruci, cum car şi eu
Si vad ce diferenţe sunt
Si nu-ncetez să mă întreb:
Ce sa aştept eu de la ei?
Când iau şi cer chiar şi mai mult
Decât eu dau sau mi se poate da!
Si-atunci mă-ntorc la mine în adânc,
Si caut şi găsesc ce de la alţi-aştept,
Si-nvăţ din mers sa nu-mi mai caut vină,
Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,
Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.
Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,
Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!
Si-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:
De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?
Pentru că sunt Aceea care am ales!
Ma uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,
Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez,
Sa-nlătur teama şi să nu cedez.
Sunt lucruri simple, fără preţ,
Prezente din belşug,la mine-n suflet le găsesc,
Şi nu mă costă nici un cent ,
Doar eu să vreau să dăruiesc!...
Atâta timp mi-a trebuit la ele sa ajung!
Fără să ştiu că undeva, la mine în adânc,
Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară ,
Eu altora să dăruiesc ce varsă în afara,
Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...
Si firul meu, eu îl găsesc ,
M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !
Dar să nu uit să definesc
Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,
Stiinţa sufletului meu, a minţii.
Sunt multe, doar trei voi număra:
Iubirea , Speranţa şi Credinţa.
Iubirea nu se-nvaţă , ea se simte,
Speranţa nu moare, ea te ridică sus,
Credinţa te-ajută să te desăvîrşeşti,
Si toate-ţi dau puterea ca să construieşti
Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.
Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,:
Cu cât apropape de lumină eşti
Cu-atât tu trebuieşti „spălat"!
Si-atunci de ce mi-e mie aşa de greu?
Poate de mine şi de ele am uitat,
Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,
Si „bogăţia" ce o am, am ignorat:
Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.
De ce-mi fac eu prea multe griji?
Doar ştiu ca în cutii pot să le-nchid,
Fără să pun zăvor,
La pragul casei mele să le-ntind,
Uitate o vreme acolo, să le las.
Cine sunt eu să nu le las?... Le las,
Iar gândul bun , cuvântul şi o faptă,
Sa mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?
Spus ne-ncetat, să înceteze odată!
Caci sunt Aceea care am ales !
16/17 aprilie 2007
Statistici
- Vizualizări: 1707
- Export PDF: 4
- Comentarii: 3
Opțiuni
Ziceai ca Iubirea nu se invata, ci se simte...ca 4 versuri mai in jos sa zici ca ai invatat-o(se cam contrazice un pic).Eu unul cred ca iubirea se invata.Eu-l e inclinat spre fire,ura,egoism spre felul desert de vietuire.Iubirea se invata, trebuie cautata, trebuie cunoscuta si aplicata, nu ne nastem cu ea.
Eu cred că iubirea funcţionează după
Legea atracţiei unversale. Iubirea aduce în schimb iubire , a fi în afara iubirii înseamnă a fi în afara vieţii. Cred că ne naştem cu ea pentru că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu , care e Iubire, Adevăr, Frumos, Dreptate, Lumina, deci Iubirea a fost sădită în noi. Pe parcursul existenţei noastre dobândim "conştienţa" răului şi a binelui, facem alegerile noastre mai bune sau nu şi uităm că avem ceva de dăruit, care nu ne costă şi din care orcît ai dărui nu se termină. Depinde de fiecare din noi există scînteia divină, depinde de fiecare din noi cum o descoperă, o întreţine şi o dezvoltă.
Intreaga creaţie este legată prin iubire.
De ex. iubeşti un singur om şi iubirea ţi se întoarce, dar să iubeşti pe toată lumea şi tot ce te înconjoară?
E minunat sa descoperi că nu urăşti pe nimeni, că nu eşti invidios, că nu eşti egoist...
In MI-E GREU m-am certat pe mine însumi.
Mulţumesc că ai citit şi comentat.
scrise sub cele doua initiale unele chear sint inspirate din biblie altele aproape de loc sau putin in ultimele doua strofe.
Cit despre iubire este un lucru sublim ea se invata este intiparita in inima si minte de cei dragi noua ,de la cea mai frageda virsta a copilariei ,apoi la virste putin mai maricele de educatori ,invatatori si intr-un cuvint de toti cei care ne inconjoara cu dragostea si iubirea lor.As vrea sa subliniez daca ne nastem cu iubirea de ce in unele famili care nu au nici-o legatura cu Dumnezeu se pot auzi cuvinte de ura si degradare chear din cele mai fragede virste cind copilul nici nu poate sa spuna unele cuvinte corect. MULTE BINECUVINTARI AUTORULUI SI ASTEPT SI ALTE OPERE .