Întoarcerea la Dumnezeu
Autor: Alex Prodan  |  Album: Cu Tine  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 21/05/2022
O dată Israel nu a ascultat,
De Cel ce ia salvat!
A preferat salvarea deșartă,
Din Babilonul care îi îneacă.

Nu le-a păsat de Dumnezeu,
Din Egiptul cel greu,
Au preferat să se îndepărteze de Dumnezeu,
Și să slujească după pofta trupului său.

Ei mult sau îndepărtat,
De Cel care odată ia creat!
Acum toate acestea au fost scrise,
Ca să nu faci și tu cum au făcut ei înainte.

Să nu cumva în inima ta,
Să vină pofta cea rea,
Și să te despartă de Dumnezeu,
Prin pofta trupului tău.

Ei odată au păcătuit,
Și Domnul ia respins!
Tu acuma care ești credincios,
Îl slujești pe Domnul Savaot?

Sau inima ta te duce departe,
În rătăciri deșarte,
Și spui: Lasă căci Domnul e bun și mă va ierta...
De ce am făcut cândva.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris,
Ca tu să fi mântuit!
Nu să te îndepărtezi de Dumnezeu,
Prin pofta, gândirea și ochiul din trupul tău.

Poate ești pocăit,
Dar nu cum cere Cuvântul iubit,
Și atunci în momentul de față,
Trebuie să te întorci la Dummezeu degrabă.

Să nu te duci pe urmele lui Israel,
Care au pierit mulți din poporul Său!
Pentru simplu fapt căci nu au ascultat,
Să se întoarcă la Dumnezeu cu adevărat.

Pilde ai tot mereu,
În Cuvântul lui Dumnezeu,
Învață că să nu fi lepădat,
Cum a fost Israel odat'.

Și apoi dacă tu vei asculta,
Și te vei întoarce cu inima ta!
Dumnezeu așa cum a făgăduit,
Te va binecuvânta cum a promis.

Întoarce-te și ascultă de Cel Preaînalt,
Ca tu și sufletul tău să fie salvat,
Întoarce-te la Dumnezeu,
Până nu vine Fiul Său.

Căci nu câștigi nimic degrabă,
Dacă trăiești cu o impresie falsă!
Crezând căci Domnul te va lua,
Dacă tu nu asculți de Biblie acuma.

Când tu poate ești în depărtare,
În ape tulburi și amare,
Când păcatul încă e în inima ta,
Dar tu aștepți răpirea acuma.

Trezește-te dacă ai adormit,
Trezește-te căci nu o să fi răpit!
Cercetează viața ta,
Să vezi cum este înaintea Sa.

Și de nu e bine dragul meu,
Nu mai sta împietrit în sufletul tău,
Caută din toată inima ta,
Pe Domnul Isus acuma.

Să te ierte de ce ai făcut,
Să te spele de păcat acum a spus!
Să îți de-a mântuirea cu adevărat,
Dacă până acuma nu ai avut-o de la Cel Preaînalt.

Întoarcerea ta să fie degrabă,
Puțin mai este și totul se gată,
Și dacă tu ai ascultat,
Ferice de tine o să fi salvat.

Dar dacă nu dragul meu,
Tu știi ce ce așteaptă când vine Dummezeu!
Tu cunoști ce soartă vei avea,
Când Dumnezeu se va arăta.

Totul depinde de tine,
Și ce vei face până la a Lui venire,
Totul depinde de inima ta,
Și ce vei face până El se va arăta.

Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 452
  • Export PDF: 4
Opțiuni