Lăcomia
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Focul dragostei cerești  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 29/04/2022
Lăcomia


Lăcomia ne omoară
Tot mai mult vrem să avem
Avuția, ne doboară
De Domnul ne îndepărtăm

Zi de zi ne concentrăm
Mai bogați, să devenim
Și în toate ne băgăm
Găsim scuze când greșim

Dacă ai bani ai de toate
Asta credem și dorim
Facem orice, dăm din coate
Prin toate ca să răzbim

Să ajungem cât mai sus
Și admirativ privim
Nu ne gândim la Isus
Nu vedem ce mult greșim

Și apoi fala urmează
Și mândria, cât mai multă
Dar Duhul ne cercetează
Ne privește, ne ascultă

Și nu ne dă aprobare
Căci la prea multe țintim
Vede a noastră abordare
Și vrea, să ne pocăim

Să lăsam tot la o parte
Gândul care ne-a înălțat
Să știm că n-avem dreptate
La prea multe am visat

Locul nostru e mai jos
În smerenie și iubire
Este chiar lângă Hristos
În pace și fericire

El a fost umil, smerit
Deși slavă mare avea
A îndurat și s-a jertfit
Viață, nouă să ne dea

Banii mulți și bogăția
Ne vor duce doar la rău
Ne răpesc Împărăția,
Ne despart de Dumnezeu

Dar pentru Isus cel sfânt
Chibzuiți să fim în toate
Cumpătați pe acest pământ
Căci dacă dorim, se poate

Ajutor ne e Isus
Biruință ne va da
Să împlinim tot ce ne-a spus
Și la Cer cu El vom sta.

Amin

Câmpia Turzii, 29 aprilie 2022


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 157
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni