Să cântăm, Isus e viu!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Focul dragostei cerești  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 24/04/2022
Să cântăm, Isus e viu!


Salvatorule iubit
Ești la Cer, ai înviat
Ești cu Tatăl, fericit
Și ne aștepți, neîncetat

Te-ai luptat să biruiești
Moartea ai înlănțuit
Tu cel pur, ce veșnic ești
Pentru noi ai suferit

Ocară, batjocuri, chin
Pentru noi le-ai suportat
Împăratule divin
Toate Tu le-ai suportat

Durerea și umilința
Țintuirea Ta pe cruce
Nouă ne-a dat biruința
La Cer să putem ajunge

Sângele Tău sfânt, curat
Ne-a salvat de la pieire
Complet ne-a eliberat
Să trăim în fericire

Ai murit și-ai înviat
Mormântul gol s-a găsit
Tu cel bun și minunat
Pe Satan l-ai biruit

Cântece mereu răsună
Bucuria este mare
S-a aflat azi vestea bună
Ce-a adus eliberare

Căci Tu Doamne ai înviat
Cu toți să ne bucurăm
Drept la viață am căpătat
Pe-a Ta cale, să urmăm

Dreptul nost la veșnicie
Cu sânge a fost plătit
În a Ta Împărăție
Să ajungem, negreșit

Doamne, eu doresc cu Tine
Să ajung în veșnicii
Te rog ai milă de mine
Iartă-mă, cu mine fii!

Amin

Câmpia Turzii, 24 aprilie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1068
  • Export PDF: 1
Opțiuni