În drumul spre fericire
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Focul dragostei cerești  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 11/04/2022
În drumul spre fericire


Multe ne-a făgăduit
Dacă Îl vom asculta
Cerul Său, cel infinit
O dată, îl vom vedea

Nu-i ușor să le primim
Trebuie luptă, trebuie trudă
Dar de învingem și răzbim
Vom avea răsplată multă.

Zi de zi să chibzuim
Ce e bine de făcut,
Liniștiți să socotim
Domnul, ne iubește mult

Cu sânge ne-a câștigat
Și cu suferință grea
El, cel bun și minunat
Ne-a dat chiar din viața Sa.

Ascultare să Îi dăm
Să pășim cu hotărâre
Pe a Sa cale să urmăm
În drumul spre fericire

În a Sa făgăduință
Să credem necontenit
A promis prin juruință
Că la toți ne-a pregătit

Cerul cel armonios
Frumuseți de nedescris
Unde totul e frumos
Un loc minunat de vis

De la cârmă vom avea
Duhul Sfânt ce ne-a fost dat
Vom pleca spre țara Sa
La momentul așteptat

În a Lui făgăduință
Să credem căci a promis
Vom gusta din biruință
Vom merge spre paradis

Unde viața ne așteaptă
Și ce-i rău, nu va mai fi
Căci am urmat calea dreaptă
Fericiți, ne vom numi.

Amin

Câmpia Turzii, 11 aprilie 2022

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 371
  • Export PDF: 1
Opțiuni