Bine ai venit în lumea noastră mare!
Autor: Estera Pătrașcu  |  Album: fara album  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de estera.patrascu in 22/03/2022
Bine-ai venit în lumea noastră mare
Copil micuț cu chipul Tău gingaș,
Te-am așteptat de zeci de mii de ani încoace
Te-am așteptat, dar parcă Te-am uitat. .

Când ai venit în noapte-aceea rece
Nu doar afară totul încremeni,
Inima mea era un sloi de gheață
Și pentru aceasta a trebuit să vii.

Un Fiu promis ca să salveze lumea,
O lume plină de păcat,
Atâtea suflete-nghețate
Și-atâta ură ai aflat.

Un loc măcar, printre atâtea daruri,
Și-atâtea luminițe-nconjurau,
Micuța iesle, dragul meu Isuse,
A fost destul, lumina Tu erai.

Atâtea case împodobite
Pe dinafară erau doar,
Când îi priveai, -inima goală,
Doar răutate-n ei găseai.

Erau fațade colorate,
Care mascau imensul gol,
Ce cuprindea întreaga lume,
Dar până ai coborât la noi.

Ai fost cu scop precis, Isuse,
Trimis de Tatăl pe pământ,
Iubeai nespus ființa omenească,
Da, mă iubeai nespus de mult, Isus!

Smerit și blând, așa erai Isuse,
Pentru ca eu la rândul meu,
Să am exemplu de trăire,
Sub pașii Tăi!

Ce n-aș fi dat, o zi să stau cu Tine,
Să pot simți iubirea ce-o emani,
Să văd prin caracterul Tău, Isuse,
Să pot trăi un colț de rai.

Îți mulțumesc că-ai acceptat o iesle
De dragul sufletului meu,
Când blând, smerit, născut în paie,
Erai chiar Fiu de Dumnezeu.

Și despre cine-i sărbătoarea?
Mai are rost să te întreb?
Sau te-ai gândit și ai cerut iertarea
Că n-ai gândit mereu la Dumnezeu.

Acolo-n partea ta de rai,
Printre lumini și daruri,
Fă-i loc adevăratului motiv,
Nu mai uita de Domnul.

E zi de sărbătoare astăzi,
Nu mai uita să celebrezi
Iubirea S-a născut în paie,
Iubirea- numele-I Isus!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1070
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni