Îți mulțumesc, Radu
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie revizuită  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de dinescuemilia in 14/03/2022

Îți mulțumesc, băiatul meu,
Prin tine mi-a vorbit mereu
Cu glasul Său, doar Dumnezeu.
Eu vreau mereu să te învăț
Și îmi doresc să te răsfăț,
Dar azi o lecție am primit
Prin tine, Domnul mi-a vorbit.
Eu inima de piatră am,
Pe alții doar îi judecam,
Dar tu prin faptă ai dovedit
Cât de murdar eu am gândit.
L-ai ajutat pe cel bețiv, nu l-ai lăsat,
Eu doar gândind, l-am judecat și abandonat,
Dar tu cu milă și durere
L-ai ajutat chiar cu plăcere,
L-ai sprijinit, l-ai ridicat și l-ai condus
La el acasă. Așa ar fi făcut Isus.
Eu am gândit că e căzut din voia lui
Și n-are rost chiar ajutorul nimănui.
Îți mulțumesc că ai făcut ce a trebuit,
Prin fapta ta o palmă am primit,
M-am întristat că știu că am greșit,
M-am bucurat că știu ce mi-am dorit.
Și am văzut că ce am sădit când erai mic
Chiar a rodit; eu azi sunt chiar nimic,
Tu nu judeci și nu cârtești defel,
Eu sunt copilul rătăcit și cel mișel,
Dar lecția ce a trebuit, am învățat
Și a Domnului mustrare azi m-a ridicat
Căci tu iubești pe păcătos la fel ca Dumnezeu
Și mi-am propus să îngrop ce înseamnă eu
Și eu s-ajut de acum fără să clintesc
Căci Domnul meu îmi cere să iubesc
Pe păcătosul ce este căzut
Căci rana lui pe Domnul l-a durut.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 356
Opțiuni