Privesc ades spre bolta înstelată


Privesc ades spre bolta înstelată,
Cu mii şi mii de stele strălucind,
Iar glasul mi-l înalț, încă odată,
Şi mâinile spre Cer eu le întind.

Şi zic; Stăpâne Cel Atotputernic,
O, Tu, care pe toate le-ai creat,
Îți mulțumesc că singur ai fost vrednic,
Ca să răscumperi lumea din păcat.

Nu s-a găsit în Ceruri vre-o făptură,
Care să rupă cartea cu peceți,
Dar nici jos pe pământul plin de ură,
Nu s-a găsit nici unul din profeți.

Nici măcar unul dintre miile de îngeri,
Nu s-a găsit să moară pentru noi,
Să vină-n valea plină cea de plângeri,
Ca să răscumpere poporul din nevoi.

Doar Tu Isuse ne-ai salvat de moarte,
Iar astăzi noi trăim prin harul Tău,
Nimic de Tine nu ne mai desparte,
Căci ne-ai făcut copii de Dumnezeu.

Privind mereu spre cerul plin de stele,
Mi-am pus din nou Isus o întrebare
M-am întrebat ce e mai sus de ele,
Ce-i mai presus de minunatul Soare.

Isus Hristos e Soarele Dreptății,
E Cel ce niciodată n-are-apus,
El este doar Lumină-n calea Vieții,
E singura ce ne va duce sus.

Sunt multe căi şi azi, în astă lume,
Pe care oamenii aleargă înspre cer,
Dar numai una poate să ne-ndrume,
Spre locul unde nu-s acei ce pier.

Doar una singură e Calea Vieții,
Care sfârşeşte sus la Tatăl Sfânt,
Este Isus Hristos, să ştim cu toții,
Că nu-i o altă cale pe pământ.

Iubitul meu care priveşti în zare,
Şi vrei să afli astăzi un răspuns,
Doar la Isus găseşti o rezolvare,
Căci El cunoaşte tot ce-i nepătruns.

Încrede-te în Domnu-ntotdeauna,
În Cel care pe toate le-a creat,
Şi într-o zi, El îți va da cununa,
În haina albă vei fi îmbrăcat.
Amin.