Nădejdea celor îngenunchiați
Autor: Maria Despescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de despescu in 22/02/2022
Nădejdea celor îngenunchiați



Jertfa dată omenirii,
Pentru, marea de păcate
E din tainele iubirii
Cea mai trainică din toate.

Jertfă-n, numele iubirii,
Celui, ce ne zice, frați
Harul sfânt, al nemuririi
Și salvării celorlalți.

I-am primit cu bucurie
Jertfa Lui nemeritată,
Prin ea piere-orice urgie
Prin, iubirea cea de Tată.

Fiindcă, Dumnezeirea,
Ne-a făcut stăpâni pe lut,
C-a s-aducă nemurirea
Omului, ca la-nceput.

Domnul, omu-al readuce
La sfințenie-n Eden,
A sfârșit pe lemn de cruce,
Ca să-l scape de blestem.

El, blestem, făcutu-sa
Din Luceafăr de lumină,
Pentru lumea asta rea,
S-o shimbe-n lume creștină.

S-o schimbe în conștiință,
Nu doar prin, simplă, căință
Ci botez și pocăință,
Să-i facă frați de credință.

Așa mare-i jertfa Sa,
Că Yah propriul, Fiu, și-a dat
Încât Hristosul avea
Să se stingă sub păcat.

Morții, El zdrobit-a dinții,
Asupră-i n-avea putere,
De-a făcut să-nvie, sfinții,
După propria plăcere.

După învierea lor,
Din, morminte și din ape,
Să le-ofere tuturor
Viață care n-are moarte.

Spaima, morții, pentru-o clipă,
E aducerea aminte
Că au încălcat cu toții,
Sfatul, dat de-a lor Părinte.

Tatăl scopul, Său, nu-l schimbă
Ci întocmai lâ-mplinește,
Orice neam și orice limbă
În cetatea Lui poftește.

Lauda, a Lui, să fie! ! ...
Și-a Lui mare bucurie
Fiu-a stins, a Lui, mânie
Fiind pe, Tron, nădejde vie.

Omului, ce l-A primit
În suflet, pe Fiul Său,
Fiu, care l-a mântuit,
Va trăi cu Dumnezeu,
Cum se spune în Cuvânt.

Pentru, cei greșiți, în viață
Care nu vor regreta,
Isus, nu Își mai înalță
Crucea sus pe Golgota.

Maria Despescu
21.02. 2022.
Alba Iulia
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 319
Opțiuni