Priveghi
Autor: Simona Lucescu  |  Album: Clepsidra vietii  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de simona_lucescu in 22/02/2022
Priveghi

Nu-i bătrânețea garantată
Pentru nici unul care s-a născut
Viața e o enigmă, dar ni dată
E-o ecuație cu variabile-n necunoscut.

E-un har ca să trăiești până la bătrânețe
De ce-i așa? O știe Dumnezeu…
De aceea bucură-te chiar din tinerețe
Evaluează-ți azi umilul eu.

Oricât bătătorite mâinile, pe piept sunt puse
Nimic nu luăm în ele, oricâte am avea
Averile și posesiunile la cap nu vor fi puse
Când sufletul spre ceruri zborul va lua….

Ce învățăm la orice înmormântare! ?
Că suntem efemeri pe-acest pământ
Timpul răscumpără, fii vrednic în lucrare
Ne naștem, dar pe rând ajungem In mormânt.

Învață-mă să-mi număr zilele și anii
Și fericit spre ceruri să tânjesc iubind
Cu-aproapele în pace să îmi dau strădanii
Ce mie mi-ar plăcea să fac la altul eu oricând.

Ajută-mă să fiu ca Tine în umblare
Un leader care se jertfește conștient
Căci Tu dai omului talentul și chemare
Ajută-mă-n umblare să fiu eficient.

Nimic de Tine n-o să mă despartă
Tu care gândul meu ascuns mi-l și cunoști
Fără credință viața e deșartă
Dar gândul bun cu fapta le unești.

Ferice e de cel ce moare în credință
Căci Fața Ta pe malul celălalt el va vedea
Prin muncă, dăruire, sârguință
Cu toții ne dorim pe dragii noștri a-i revedea!

Mă uit la mort și-apoi mă uit la mine
Nu știu de care să îmi fie mai mult milă
Căci mortul este acuma în cer cu Tine
Dar eu pe-acest pământ cu gălăgia din surdină…. .


22 Noiembrie, 2021
Simona Lucescu


La priveghi la o tânără de 34 de ani, mamă a 4 copii…..complicatii de la COVID
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 977
Opțiuni