Petrece timp cu mine! Rugăciunea copiilor către părinți și bunici
Autor: Simona Lucescu  |  Album: Clepsidra vietii  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de simona_lucescu in 22/02/2022
Petrece timp cu mine! Rugăciunea copiilor către părinți și bunici

Petrece mai mult timp cu mine
Doar câțiva ani nevoie am mai mult de tine
Eu sunt copilul tău ce crește
Căci timpul zboară și nu se oprește.

Aș vrea să învăț mai multe de la tine
Ești ocupat/ă, nu ai timp de mine
Copiii de modele nu de critică nevoie au
Părinții mult prea mult pe telefoane stau.

Deschide-mi ușile către direcțiile necunoscute
De viața ta și experiențele avute
Povești cu atâta lume întotdeauna ai
Dar prea puțin din timpul tău mie îmi dai.

Nu-mi trebuie cadouri, dă-mi din timpul tău
Tu pentru mine ești acum erou
Eu am să cresc, și niciodată n-oi uita
Cum m-am simțit crescând în casa ta.

Căci Dumnezeu mi-a dat viață în casa ta
Și tu îmi datorezi creșterea, educația
Și sufletul tău de adult se poate vindeca
Atunci când ești mai mult în preajma mea.

Pentru copii dragoste înseamnă mai mult timp
Descoperind frumoasa lume în orice anotimp
Degeaba te îngrijorezi de “ viitorul meu”
Petrece timp cu mine, ce-i așa de greu?

Să ai răbdare cu mine zilnic și mereu
Că și cu tine are bunul Dumnezeu
Și chiar dacă părinții tăi greșeli cu tine au făcut
Ajută-mă ca eu să fiu bine crescut.

Ocupă-te de trup dar și de suflețelul meu
Să știu de Dumnezeu, să mă păzesc de rău
Frica de Dumnezeu mereu să mă însoțească
Pașii în viață să-mi călăuzească.

Simona Lucescu
11 Iulie 2021




Copiii tânjesc după noi, și timp petrecut cu ei. Proverbe 22:6. "Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 359
  • Export PDF: 2
Opțiuni